Violența domestică ia amploare în județul Suceava!
Dimensiune font:
* în fiecare zi a acestui an, aproape 6 persoane, majoritatea de sex feminin, au solicitat ajutorul Poliției * polițiștii suceveni au emis, de la începutul anului, 177 de ordine provizorii de protecție, aproape dublu față de perioada similară a anului trecut * în 123 de situații s-a dispus măsura evacuării obligatorii temporare a domiciliului de către agresor * aproape 700 dintre cele 1.296 de fapte de violență în familie înregistrate la IPJ Suceava au fost sesizate în mediul rural
„Violenţă în familie” este orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Aceasta poate include un singur episod sau mai multe acte de violență, formând un model de comportament abuziv prin exercitarea controlului. Violența în familie este un comportament intenționat. Scopul violenței în familie este stabilirea și exercitarea puterii și controlului asupra altei persoane, susțin specialiștii.
În primele 8 luni ale acestui an, la nivelul județului Suceava au fost înregistrate 1.296 de fapte de violență în familie, aproape 700 dintre acestea fiind sesizate în mediul rural. Dintre acestea, cele mai multe sunt fapte de loviri sau alte violențe – 864 și amenințare – 134. Marea majoritate a sesizărilor (944) au vizat fapte de violență în familie petrecute la domiciliu.
În perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2023, polițiștii suceveni au emis 177 de ordine provizorii de protecție, aproape dublu față de perioada similară a anului trecut. De remarcat că în 123 de situații s-a dispus măsura evacuării obligatorii temporare a domiciliului de către agresor.
Cum se obține un ordin de protecție
Ordinul de protecție provizoriu se emite pe loc, de către polițiști, pentru o perioadă o perioadă de cel mult 5 zile. Acesta conține o serie de măsuri, printre care evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă este proprietar sau nu, reintegrarea victimei, și/sau, după caz, a membrilor familiei acesteia, în locuința comună, obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia ori față de reședință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mijloc, cu victima, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.
Ordinul de protecţie provizoriu va cuprinde şi menţiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Dacă prin ordinul de protecţie provizoriu s-a luat măsura evacuării temporare a agresorului, iar acesta nu are asigurată cazarea din altă sursă, va fi informat și orientat către centrele rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau adăposturile de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, sau orice alt loc adecvat.
Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. „Ieșirea dintr-o relație violentă nu este ușoară. Agresorul fie nu recunoaște cât de grav este comportamentul lui, fie promite că se va schimba dacă este iertat și sprijinit de familie. De cele mai multe, recurge la șantaj emoțional și învinovățește pe alții pentru situația în care a ajuns familia. Indiferent de ce strategie de control aplică abuzatorul, victima trebuie să știe că are dreptul la o viață demnă, că există instituții și organizații neguvernamentale care o pot ajuta să rezolve criza. Există resurse disponibile pentru femeile abuzate și bătute, inclusiv adăposturi, centre de formare pentru specializarea într-o profesie, servicii juridice și de îngrijire a copiilor”, a transmis Poliția Suceava. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau