Rezultatele cautarii pentru "universitate"
C. S. Lewis, omagiat din nou la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi este din nou gazda unei importante conferinte internationale interdisciplinare, aflată acum la a cincea editie, dedicată unui mare istoric si critic de literatură medievală, romancier, eseist, ...

UAIC - universitate de cercetare avansată şi educaţie

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost clasificată din nou, de către Ministerul Educatiei si Agentia Romană de Asigurare a Calitătii in Învătămantul Superior, ca universitate de cercetare avansată şi educaţie, confirmand e ...

 UAIC, la Forumul EC2U, găzduit de Universitatea din Salamanca

Patru cadre didactice şi şapte studenţi ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) participă, in perioada 26-28 octombrie 2021, la cel de-al treilea Forum organizat de consorţiul de universităţi europene EC2U. Eveniment ...

Universitatea de Ştinţe ale Vieţii de la Iaşi continuă cursurile în sistem fizic

Universitatea de Ştinţe ale Vieţii de la Iaşi nu suspendă orele şi nu intră in sistemul de predare online, a precizat rectorul instituţiei, Gerard Jităreanu. El a adăugat că măsura de trecere a cursurilor in online nu este justificată deoa ...

LOCKDOWN total la Universitatea „A.I.Cuza” din Iasi! Toate activitatile didactice se vor defasura online in urmatoarea perioada

Reprezentantii Universitătii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi au anuntat că in perioada 25 octombrie 2021- 05 noiembrie 2021 toate activitătile didactice se vor desfăsura exclusiv in mediul online „Avand in vedere mandatarea Biroulu ...

Parteneriat de colaborare între CJ, Spitalul de Urgenţă din Bacău şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureș

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Bacău a incheiat, joi, un parteneriat de colaborare cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bacău şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Targu Mureş. Preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, a anunţat ...

DNA a clasat dosarele lui Gigi Becali și Mihai Rotaru, finanțatorul echipei Universitatea Craiova

DNA a clasat dosarele lui Gigi Becali, patronul FCSB, si pe cel al lui Mihai Rotaru, finantator al Universitătii Craiova, privind presupuse retrocedări ilegale de terenuri de la Agentia Natională pentru Restituirea Proprietătilor, se arată intr-u ...

UMF Iaşi, una dintre cele mai cosmopolite instituţii de învăţământ. Universitatea are reprezentanţi a 75 de naţiuni

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ‘Gr. T. Popa’ din Iaşi este una dintre cele mai cosmopolite instituţii de invăţămant superior din Romania, a declarat, luni, in cadrul festivităţii de deschidere a noului an universitar, r ...

Declarație BOMBĂ la Universitatea Heidelberg - 40% din morți sunt cauzate de vaccin!

Peter Schirmacher, patolog sef la Universitatea din Heidelberg, avertizează asupra unui posibil număr mare de cazuri nedeclarate de decese cauzate de vaccinare. El cere acum să facă mai multe autopsii asupra decedatilor care au fost vaccinati impot ...

Dan Petrescu, la prima victorie ca antrenor pentru CFR Cluj! Ardelenii câștigă derby-ul cu oltenii de la Universitatea Craiova

CFR Cluj a invins-o pe Universitatea Craiova cu 1-0 in derby-ul etapei din Liga 1. Burcă a marcat singurul gol al meciului, in prima repriză, cu o lovitură de cap. Oltenii au ratat ocazii mari prin Andrei Ivan si Cimpanu si pleacă fără niciun pu ...

Liga 2: Universitatea Cluj a urcat pe locul 4 / Remiză între CSA Steaua și CS Șelimbăr (Clasamentul după șapte etape)

 Universitatea Cluj a urcat pe locul 4 in Liga 2, după ce a invins echipa Viitorul Targu Jiu, scor 1-0, in etapa a saptea.   Unicul gol al meciului a fost marcat de Boiciuc, in minutul 68. Tot luni, CSA Steaua Bucuresti si CS Selimb ...

Studenţii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii sunt primii care au luat startul anului universitar

Studenţii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii sunt primii care au luat startul anului universitar 2021-2022. În Aula Magna „Haralamb Vasiliu" a avut loc festivitatea de deschidere. Din cauza restricţiilor impuse de pandemi ...

Universitatea Tehnică din Iași face cursuri în format hibrid. La ce activități participă fizic studenții

In anul universitar 2021-2022 se vor desfăşura in sistem hibrid la Universitatea "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI). Conform rectorului TUIASI, Dan Caşcaval, deşi in noul an universitar se va aplica un sistem hibrid, se va impune prezen ...

Atac armat într-o universitate din Rusia. Cel puțin opt morți

Un atac armat s-a produs intr-o universitate din orasul rus Perm. RT News prezintă imagini cu studenti sărind pe ferestre pentru a scăpa de atacator sau atacatori. Se pare că in campusul unei universităti din orasul rus Perm a avut loc un atac arma ...

Au început cursurile la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”

Studenţii Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi care incep, astăzi, un nou an academic vor face cursurile in format fizic, indiferent de facultate. Decizia este valabilă atat pentru studenţii de la ci ...

Un preot de la Universitatea Ovidius lansează informații false despre COVID

Preotul Ioan Istrati este lector la Universitatea „Ovidius” din Constanta, in cadrul Facultătii de Teologie. De asemenea, lucrează la Arhiepiscopia Tomisului. În plină pandemie, intr-o tară in care vaccinarea nu merge atat de bi ...

Măsuri împotriva violenţei sexuale la o universitate de elită din Franța

Universitatea franceză de elită Sciences Po a anunţat măsuri impotriva violenţei sexuale, după zeci de acuzaţii de abuz lansate de studente şi după proteste masive, relatează DPA. 'Gata. Să punem capăt violenţei sexiste şi sexuale" e ...

Tentativă de ucidere prin otrăvire la o universitate din Germania, șapte persoane au fost victime

Parchetul din Darmstadt (landul Hessa) a deschis o anchetă pentru „tentativă de ucidere” prin otrăvire la universitatea din acest oraş, au anunţat anchetatorii marţi, anuntă Agerpres, citand agentiile de presă. Şapte persoane de la ...

Armele cu care Enache a câștigat primul meci! CSM Politehnica Iași - Universitatea Cluj-Napoca 2-0 (1-0)

Antrenorul Costel Enache a arătat că poate prelua initiativa intr-un moment foarte delicat, cand nu s-a putut baza pe unul din cei mai buni fotbalisti ai săi, Cristian Puscas, in meciul de sambătă, din Copou, cu Universitatea Cluj, din etapa a IV-a ...

Costel Enache: „Suntem datori pe partea ofensivă, dar avem două arme cu care putem obține victorii”! Prima ocazie: sâmbătă, cu Clujul!

Atmosfera din vestiarul trupei lui Costel Enache nu poate fi una prea destinsă după ce echipa a acumulat trei infrangeri din tot atatea jocuri sustinute după rusinoasa retrogradare in Liga a II-a si după ce a inscris doar un gol la capătul celor 27 ...

Noi informații din SUA: Florin Cîțu NU a absolvit masterul în 1999, așa cum susține în CV - Universitatea din Iowa vine cu precizări

Parcursul academic al lui Florin Citu in SUA este plin de surprize! După ce si-a trecut in CV-ul oficial că a absolvit un master la Iowa State University din Statele Unite ale Americii in 1999, universitatea americană vine cu varianta oficială. Flo ...

ÎPS Teodosie nu primește prelungire de titular, după ce Universitatea ”Ovidius” a decis ca toți cei care împlinesc vârsta de 65 de ani sa iasă la pensie

ÎPS Teodosie, profesor la Facultatea de Teologie din cadrul Universitătii ”Ovidius” din Constanta (UOC), nu va mai primi prelungire pentru calitatea de titular după ce Senatul institutiei a decis ca toti cei care implinesc varsta d ...

Liga 2: Universitatea Cluj a urcat pe primul loc (1-0 vs Unirea Constanța) - Programul etapei a treia

 Universitatea Cluj a urcat pe primul loc in Liga 2, după ce a invins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Unirea Constanţa (fosta Farul Constanţa), in etapa a treia. Unicul gol al partidei a fost marcat de Victor Dican, in minutu ...

Astăzi începe admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa

  Duminică, 25 iulie, are loc concursul de admitere organizat de Universitatea de Medicină si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi. Pentru cele 791 de locuri bugetate si 534 de locuri cu taxă s-au inscris 2226 de candidati. Desi num ...

Concurență mare între francezi la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Patru studenți se bat pe fiecare loc

Anul acesta, un număr record de tineri francezi s-au inscris la Universitatea de Medicină si Farmacie din Iasi. Sunt 740, mai exact, care se bat pe cele 150 de locuri dedicate studiilor in limba franceză. Numărul record se explică prin faptul că ...

ULTIMA ORA
info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei