Ești din Iași dacă... Expresiile care vorbesc în locul oricărui ieșean

 * vrei să știi cum recunoști un ieșean autentic fără să-l întrebi direct? * după expresiile pe care le folosește, devenite deja legende urbane * fie că e vorba de întâlnirile de la statuia lui Cuza, tramvaiele din Tudor, CUG sau Copou sau ironia eternelor șantiere, aceste replici haioase și adânc înrădăcinate în cultura ieșeană vorbesc despre un oraș viu, colorat și mereu pus pe glume fine * dacă le-ai rostit, ești acasă

Sunt orașe care se definesc prin clădiri. Altele, prin istorie. Iașul, însă, se definește și prin limbaj. Nu oricum, ci printr-un dialect afectiv, încărcat de ironie blândă, nostalgie și un umor care-ți scapă printre cuvinte. Când spui „ne vedem la statuia lui Cuza”, nu anunți doar o întâlnire, ci invoci o tradiție urbană. Piața Unirii e pentru ieșeni ce e Big Ben-ul pentru londonezi: nu trebuie explicat, se presupune că știi. Și dacă nu știi, e clar că vii „din afară”.

De aici, lucrurile curg firesc. Cine s-a plimbat măcar o dată cu tramvaiele 3, 1, sau 9  orele de vârf știe cum e să simți orașul... la propriu. Tudor Vladimirescu nu e doar un cartier studențesc, ci un test de rezistență pentru nervi și pentru sistemul respirator. În tramvai, te lipești de oameni, de geamuri, de timp. Iar când cobori o stație mai devreme doar ca să scapi, nu e fugă, e strategie. Iar strategia asta o învață doar cei care au făcut o sesiune întreaga în oraș.

Și dacă tot am pomenit de sesiune, greu găsești un ieșean care să nu fi avut o relație emoțională cu Super Copou. Acum nu mai este un supermarket. Nu doar. Îaninte era sanctuarul foamei liniștite, al ciorbelor în caserole transparente, al pachetelor „de acasă” improvizate la colț de bloc. Cei care au trecut prin Copou în ani de facultate au avut, măcar o dată, o conversație filosofică cu un covrig în mână și o brânză topită în buzunar.

Dar între două mese rapide și un examen ratat, ieșeanul observă. Critică. Comentează. De exemplu, șantierele sau spărturile din asfalt nu mai sunt știri, sunt stări de spirit. Odată ce ajungi să spui cu nonșalanță „Iar sparg asfaltul?” fără urmă de uimire, ești deja unul de-al casei. E ca un fel de horoscop urban: dacă încă se lucrează într-o zonă, nu mai are rost să-ți faci planuri pentru viitor. În Iași, totul e în reabilitare. Inclusiv nervii tăi.

Plimbările pentru nervi liniștiți

Și tocmai pentru că lucrurile par în așteptare, ieșeanul are o soluție simplă: se suie în sufletul lui și urcă spre Copou. O plimbare pe jos până în vârful dealului nu e doar mișcare, e ritual. E locul în care gândurile prind formă, poeții se simt acasă și îndrăgostiții se țin de mână fără presiune. Copoul nu e doar cartier, e spațiul sacru unde timpul încetinește și orașul pare un pic mai bun.

Și cum după o plimbare filosofică urmează, evident, o plăcintă sau un covrig pentru care stai la coadă. De fapt, coada e formă de comuniune. Acolo se întâlnesc elevi, mame grăbite, turiști dezorientați și hipsteri triști. Toți, pentru același covrig care ține loc de cină, de prânz ori de mic dejun.

După gustul urban, vine gustul conversației. Iar în Iași, orice discuție serioasă se poartă la o cafea. Dar nu oriunde. Există o hartă invizibilă a cafenelelor. Fiecare ieșean are „locul lui”: acolo unde cafeaua e „ca-n Italia”, unde barista te salută pe nume și unde muzica e mereu „chill”. Dacă nu ai o părere clară despre cafenelele din IașI, încă nu ai ieșit din etapa de explorare.

Și dacă te aventurezi prea departe de centru, există mereu Fundația. Nu ai nevoie de coordonate, de explicații sau de hartă. Fundația este Biblioteca Centrală Universitară, dar ieșeanul nu-i zice așa niciodată. Spune doar „mă duc la Fundație”, cu un aer de student etern, chiar dacă are deja trei copii și rate la bancă. E locul unde ai citit prima dată ceva serios. Sau unde te-ai prefăcut că citești.

Apoi, fără să vrei, treci pe la Râpa Galbenă. Nu că ți-ai fi propus. Dar ceva în tine simte că acolo trebuie să faci o poză, chiar dacă ai făcut-o de zece ori înainte. Râpa Galbenă are ceva Instagramabil înainte să fi existat Instagramul. Și fiecare selfie e, de fapt, un strigăt tăcut: „Am fost aici. Mă întorc.”

Și da, la final, când cineva te întreabă de unde ești, nu spui direct. Spui că ai crescut lângă Bahlui sau că „acum stai în Bucium, da’ tot valea-i în sufletul tău”. Bahluiul e râul pe care îl iubești ironic. Îl comentezi, îl critici, dar nu-l poți uita. E ca un unchi ciudat pe care-l vezi rar, dar ai grija să fie pomenit la fiecare adunare de familie.

Dacă te-ai recunoscut în expresiile de mai sus, nu mai ai nevoie de buletin. Ești deja cetățean cu acte-n regulă al capitalei Moldovei urbane.

Maura ANGHEL

 

În Iași, nu trebuie să spui că ești din Iași. Doar vorbește. Orașul o face prin tine.

 

Sursa foto - Internet