Izvorul Tămăduirii – darul vindecător al Maicii Domnului și harul dintr-o picătură de apă

 * în prima vineri după Paște, creștinii ortodocși prăznuiesc Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare dedicată Maicii Domnului, izvor de binecuvântări și minuni

În prima vineri de după Învierea Domnului, Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii, un moment de adâncă venerație pentru Maica Domnului, ocrotitoarea celor bolnavi și izvor de mângâiere pentru sufletele încercate. Această sărbătoare luminează calendarul pascal cu o taină vindecătoare – apa care dăruiește alinare trupească și sufletească.

Legenda Izvorului își are obârșia în pădurile din apropierea Constantinopolului, unde, pe când nu era încă împărat, Leon cel Mare a întâlnit un orb însetat. Într-un moment de ezitare, o voce i s-a arătat – era glasul Maicii Domnului, care l-a îndrumat către un izvor ascuns. Acolo, Leon i-a oferit orbului apă și i-a uns ochii cu ea, iar omul a căpătat din nou vedere. Minunea s-a răspândit, iar Leon, devenit ulterior împărat, a zidit în acel loc o biserică închinată Fecioarei Maria. Mai târziu, împăratul Iustinian, grav bolnav, s-a vindecat după ce a gustat din apa izvorului și a ridicat o biserică și mai impunătoare.

Chiar dacă timpul și istoria au șters unele urme materiale – biserica lui Iustinian a fost dărâmată în 1453 – spiritul locului dăinuie. Și astăzi, în Istanbul, în subsolul lăcașului numit Izvorul Tămăduirii, curge aceeași apă considerată binecuvântată, spre care pelerinii se îndreaptă cu evlavie.

Rânduieli și credințe în această zi cu har

În toate bisericile ortodoxe, credincioșii participă în această zi la slujba de sfințire a apei, numită Aghiasma Mică, considerată izvor de purificare și protecție. Rugăciunea rostită de preot – „Mântuiește, Doamne, poporul Tău...” – deschide calea spre o curățire a sufletului, a trupului și a gospodăriei.

Aghiasma este folosită pentru a stropi animalele, grădinile și livezile, în credința că acestea vor fi ferite de boli și binecuvântate cu rod bogat. În case nu se lucrează, nu se coase, nu se țese – căci tradiția avertizează că orice lucru făcut în această zi „se leagă” de moarte și de lumea de dincolo. De asemenea, fântânile se curăță ori se ridică unele noi, prin obiceiul numit Fântânița, pentru ca apa să nu sece niciodată.

O credință veche și tainică spune că în această zi omul își poate ghici viața rămasă. Sub un nuc sau un soc, se lasă o cană cu apă. Dacă în fundul ei apare pământ, e semn că zilele sunt numărate. Aceste practici, deși încărcate de teamă, exprimă dorința profundă de comuniune cu divinul și cu ordinea nevăzută a lumii.

Izvorul Tămăduirii nu e doar o poveste – e o chemare la recunoștință, la curățire și la reîntoarcere în brațele Maicii care vindecă și mângâie. În fiecare fir de apă sfințită, în fiecare grădină stropită, în fiecare pas spre biserică, se deschide o cale tainică între cer și pământ, între noi și binecuvântarea cea mare.

Maura ANGHEL