Bătrânul care s-a aruncat cu soția dintr-un bloc din Capitală a fost secretar de stat. Ce a scris în biletul de adio
Dimensiune font:
Bătrânul care s-a aruncat împreună cu soția vineri, 23 septembrie, de la etajul 7 al blocului din București în care locuiau, a fost secretar de stat în guvernul Văcăroiu.
Bărbatul a făcut parte din Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, în perioada 17 decembrie 1992 – 11 decembrie 1996, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro.
Tragedia a avut loc în zona Barbu Văcărescu, din Sectorul 2, iar sinuciderea este principala ipoteză a anchetatorilor. Ambii au fost declarați morți de echipajul sosit la fața locului pentru a le acorda primul ajutor.
Bătrânii ar fi fost îngrijiți de o vecină, însă aceasta ar fi plecat să facă cumpărături și i-a lăsat singuri pe cei doi.
Aceștia ar fi locuit la etajul trei, însă au urcat patru etaje și s-au aruncat în gol de la intrarea de la ghenă de la nivelul 7 al imobilului.
Bilet de adio găsit într-un buzunar
Polițiștii au găsit un bilet de adio în buzunarul bătrânului, în care scria că el și soția sa nu mai vor să fie o povară pentru copilul lor. Fiul celor doi bătrâni lucrează la Bruxelles.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau