Bilanț NEGRU în SUA: peste 1000 de morți și peste 60.000 de cazuri, pentru a cincea zi consecutiv
Dimensiune font:
Statele Unite au înregistrat mai mult de 60.000 de noi cazuri de coronavirus pentru a cincea zi consecutiv sâmbătă, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins, anunţă AFP.
Au fost înregistrate 61.262 de noi cazuri de Covid-19 în cursul a 24 de ore, la ora locală 20.30 (00.30 GMT duminică), potrivit instituţiei cu sediul la Baltimore (Maryland), informează News.ro.
De asemenea, au fost raportate 1.051 de decese în cursul acestei zile.
Statele Unite au consemnat până în prezent 4,6 milioane de contaminări şi 154.319 decese, fiind cea mai grav afectată ţară din lume.
Aceste noi cifre au fost publicate în momentul în care Florida se pregăteşte de sosirea furtunii tropicale Isaias, care ar trebui să redevină un uragan la apropierea de partea de sud-est a statului distrus de virus.
Printre statele americane, doar California, care numără dublu faţă de populaţia Floridei de aproape 21 de milioane de persoane, a înregistrat mai multe cazuri de coronavirus.
Sâmbătă, Florida a semnalat 179 de alte decese, stabilind un nou record pentru stat. Numărul deceselor din cauza virusului a ajuns aici la 6.843.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau