Cel mai mare mall din lume, o ruină la 7 ani de la deschidere - FOTO, VIDEO
Dimensiune font:
Cel mai mare mall din lume, deschis în 2005, s-a confruntat de la început cu lipsa comercianţilor care să îşi deschidă magazine, iar în prezent a ajuns o ruină.
Cel mai mare centru comercial din lume, Marele Mall al Chinei, a fost deschis în 2005 în oraşul Dongguan, aşteptările fiind de 70.000 de cumpărători în fiecare zi, scrie dailymail.co.uk.
Mallul are în interior o replică a Arcului de Triumf, un canal lung de doi kilometri pe care se găsesc chiar şi gondole şi un montagne-russe care merge atât în interiorul, cât şi în exteriorul clădirii.
Chiar de la deschidere mallul a dus însă lipsă de magazine, de la inaugurare şi până în prezent rata de închiriere a acestora fiind de 1%.
Mallul a fost conceput şi plătit de Alex Hu Guirong, un locuitor al oraşului Dongguan care a adevenit milionar vânzând tăiţei instant.
Centrul comercial a fost conceput cu şapte zone, fiecare dintre ele reprezentând un oraş, o ţară sau o regiune: Amsterdam, Veneţia, Paris, Roma, Egipt, California şi Caraibe. Designerii complexului au călătorit în jurul lumii timp de doi ani pentru a se documenta referitor la locaţii şi zone.
Marele Mall al Chinei este în prezent o ruină: scările rulante sunt acoperite de prelate imense, decoraţiunile vechi sunt prăfuite, iar singura mişcare din clădire este provocată de vântul de pe coridoarele goale. Singurii angajaţi ai mallului sunt paznicii care sunt plătiţi să ţină vandalii la distanţă.
Singurele afaceri care funcţionează sunt câteva restaurante fast-food, parcul de distracţii şi cinematograful din afara mallului.
Experţii sunt de părere că una dintre probleme este lipsa infrastructurii de transport care să aducă cumpărătorii la mall. Centrul comercial nu se află pe ruta niciunei reţele de transport majore sau aproape de un aeroport, iar chiar şi cei care locuiesc la distanţă mică au nevoie de câteva ore să ajungă acolo folosind transportul public.
mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau