Ghinionistă, din prea multă dragoste: Statuia Julietei lui Shakespeare din Verona a fost deteriorată de mângâierile turiştilor. I-a apărut o gaură pe sân
Dimensiune font:
Statuia din Verona a Julietei, personajul lui William Shakespeare din probabil cea mai celebră poveste de dragoste, „Romeo şi Julieta”, s-a uzat din cauza mângâierilor şi a "atingerii" constante a turiştilor: pe sânul drept al acesteia a fost descoperită o gaură. Deja în urmă cu 10 ani, originalul a fost înlocuit cu o copie din acelaşi motiv, relatează presa locală, potrivit news.ro.
Faimoasa statuie a Julietei, amplasată în curtea casei din Via Cappello de la Verona, a suferit deteriorări serioase din cauza numeroaselor "mângâieri" primite din partea turiştilor.
Reproducerea în bronz a figurii Julietei a căzut victimă uzurii rezultate de pe urma atingerii continue din partea vizitatorilor. O mică gaură a apărut pe pieptul drept al sculpturii, vizat în mod special de turiştii care consideră gestul ca fiind un simbol al norocului pentru propriile poveşti de dragoste. Această scenă a devenit acum o tradiţie obligatorie, mai ales în rândul cuplurilor tinere.
Statuia Julietei atrage vizitatori de toate vârstele, din întreaga lume. Figura de bronz se află sub balconul dintr-o curte mică în care se spune că Romeo ar fi curtat-o pe Julieta, atrăgând zilnic sute de vizitatori care se adună acolo pentru un selfie şi pentru a-i atinge sânul ca parte a unui ritual despre care se crede că aduce noroc în dragoste. Se crede însă că transpiraţia de pe mâinile lor a provocat apariţia micii găuri.
Este deja a doua oară când abundenţa atingerilor deteriorează statuia Julietei. În 2014, statuia originală, care se afla în curte de mai bine de 40 de ani, a fost înlocuită cu o copie care a costat 15.000 de euro, finanţată de o asociaţie catolică.
Actuala statuie a Julietei este o reproducere după cea realizată în 1972 de sculptorul Nereo Costantini. Această copie a înlocuit lucrarea originală, care a fost deteriorată în urmă cu zece ani, din cauza uzurii cauzate de vreme şi de atingerile continue ale vizitatorilor.
Acum, municipalitatea din Verona va trebui să evalueze dacă este necesară o intervenţie similară pentru statuia deteriorată şi ia în considerare totodată un proiect de revizuirii a accesului la sit. Administraţia a început deja o nouă intrare experimentală dinspre Teatro Nuovo, menţinând doar ieşirea din curte, în vederea unei posibile treceri la o intrare cu plată pentru vizitarea curţii. Acest proiect este însă legat de rezolvarea litigiilor cu alte activităţi prezente în curte, care nu este proprietate exclusivă a municipalităţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau