Întreaga platformă avicolă de la Codlea e sub supraveghere după ce s-a confirmat gripa aviară şi la cea de a 3-a fermă „Peneş Curcanul”/ Vor fi ucise în total peste 200 de mii de păsări
Dimensiune font:
ANSVSA a confirmat luni focarul de gripă aviară cu subtipul H5N1 şi la cea de a treia fermă de curcani, BRAVCOD SRL – F5, de pe platforma zootehnică Codlea, anunță Bună Ziua Brașov. Asta după ce vineri şI sâmbătă virusul de gripă aviară a fost confirmat la alte două ferme ale companiei care produce carne de curcan sub Brandul „Peneş Curcanul”.
„Datele preliminare ale anchetei epidemiologice arată că între cele trei ferme comerciale există un raport de cauzalitate, acestea utilizând în comun personalul, mijloacele de transport pentru furaje şi pentru colectarea cadavrelor. Ferma BRAVCOD SRL – F5, aparţine aceluiaşi agent economic şi are un efectiv de 113.407 de curcani”, a transmis, luni, ANSVSA, într-un comunicat de presă.
Sursa citată a precizat că, în acest moment, se realizează uciderea păsărilor (cu respectarea normelor de protecţie a animalelor) şi îngroparea cadavrelor din Ferma 2 (65.626 de capete), focarul primar, iar finalizarea acţiunii se preconizează a fi în data de 31.01.2023, urmând ca în următoarele 3-4 zile să fie finalizată uciderea şi îngroparea păsărilor din Ferma 1 (44.477 de capete), şi ulterior a celor din Ferma 5 (113.407 de capete).
„În zona de protecţie se află 9 exploataţii comerciale de păsări, din care 5 ferme sunt cu profilul de creştere curcani (la data prezentei 2 nefiind populate) şi 4 ferme de broiler (din care 2 sunt depopulate), iar în zona de supraveghere se mai găsesc alte 17 exploataţii comerciale, din care 3 ferme de creştere curcani, 3 ferme de broiler, o fermă de găini de reproducţie, 10 de găini ouătoare, toate fiind monitorizate permanent prin inspecţii clinice şi recoltări de probe”, a mai transmis ANSVSA.
De asemenea, în zonele de restricţii se află 2 abatoare şi o staţie de incubaţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau