Iulian Chifu: Acordul de coabitare dintre preşedinte şi premier, o formulă win-win în care fiecare câştigă
Dimensiune font:
Consilierul prezidenţial Iulian Chifu consideră că acordul de coabitare dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta este unul de tip 'win-win', în care ambele părţi câştigă, pe de-o parte primul-ministru a fost relansat ca legitimitate şi încredere pe scena europeană, iar, pe de altă parte, rolul şi atribuţiile şefului statului au fost consacrate.
'El (acordul de coabitare dintre preşedinte şi premier - n.r.) cuantifică şi voinţa, şi dorinţa, şi nevoia unei coerenţe şi responsabilităţi în special pe temele strategice şi în politica externă, de securitate şi apărare. Breşele create de rivalităţile clare între ramurile Executivului - Premier / Guvern şi Preşedinte - nu au făcut decât să accentueze existenţa divergenţelor şi diferenţelor de abordare între diversele componente şi să permită unor actori - nu întotdeauna cei mai bine intenţionaţi pentru România - să încerce să valorifice diferenţele în atingerea unor obiective proprii. Sper că acea perioadă e depăşită, cred că această coabitare poate să funcţioneze - nu simplu, nu implicit, ci cu muncă şi instituţionalizarea tuturor componentelor din Acord - şi existenţa acestei perspective permite evoluţii pozitive pentru România', subliniază Iulian Chifu, într-o declaraţie remisă duminică AGERPRES.
El consideră că 'supermajoritatea' pe care USL o are poate fi utilizată pentru reforme care altfel nu s-ar putea face, exprimându-şi credinţa că actuala majoritate şi Guvernul au 'ambiţii importante' pentru România, ce se situează 'dincolo de controlul justiţiei sau suspendarea preşedintelui'.
'Acordul e o formulă win-win, în care fiecare câştigă. Cred că premierul a fost relansat ca legitimitate şi încredere pe scena europeană şi are şanse unice să livreze. Preşedintele a câştigat din acord pentru că rolul şi atribuţiile sale au fost consacrate, iar România a câştigat pentru că elementele sale instituţionale naţionale, cele de permanenţă - care nu variază cu schimbarea vântului politic - sunt garantate şi-şi pot vedea mai departe de treabă', afirmă Iulian Chifu.
El spune că respectivul acord reprezintă un avantaj şi pentru investitori, şi pentru ratingul de ţară al României, şi pentru partenerii din Uniunea Europeană.
'Să sperăm că va dura şi să lucrăm cu toţii pentru ca această coabitare să fie de real succes. Chiar cu preţul lipsei scandalurilor şi scăderii audienţelor presei ce trăieşte din această confruntare supralicitată dincolo de necesarul anului electoral 2012', conchide consilierul prezidenţial.
Acordul de colaborare instituţională între preşedintele Traian Băsescu şi primul-ministru Victor Ponta a fost semnat pe 12 decembrie, el fiind înmânat şi mai multor lideri ai UE.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau