Accident rutier la Bodești
Dimensiune font:
Şapte persoane au fost implicate într-un accident rutier, în prima zi a anului 2025, după ce maşinile în care se aflau au intrat în coliziune în localitatea Bodeşti, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
La faţa locului au intervenit echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi ISU Neamţ.
‘La sosirea pompierilor, toate persoanele erau ieşite din autoturisme. Un copil în vârstă de 7 ani a fost asistat de echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă la locul evenimentului deoarece a suferit un atac de panică’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi pentru curăţarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau