UAIC a dat startul preînscrierilor online pentru admiterea 2025: oferte noi, asistent virtual și perioade distincte de înscriere
Dimensiune font:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a dat startul, luni, 31 martie, preînscrierilor online pentru admiterea 2025. Candidații interesați de programele de studii universitare de licență sau masterat pot completa fișa de preînscriere și dosarul de concurs pe platforma digitală dedicată: eadmitere.uaic.ro. Această etapă preliminară, care precede înscrierile propriu-zise din vară, le permite tinerilor să se familiarizeze cu pașii necesari pentru admitere, reducând timpul de așteptare și eliminând necesitatea deplasării la sediul universității pentru depunerea documentelor.
În 2025, procesul este sprijinit și de o premieră digitală: un asistent virtual integrat pe site-ul admitere.uaic.ro, care oferă ghidare și acces rapid la informațiile relevante. Într-un context în care eficiența și claritatea sunt esențiale pentru alegerea traseului academic, acest instrument vine în întâmpinarea nevoilor tinerilor care se pregătesc pentru un nou capitol educațional.
Oferta academică a UAIC pentru anul universitar 2025–2026 cuprinde 226 de programe de studii, dintre care 93 sunt la nivel de licență și 133 la nivel de masterat. Nouă dintre aceste programe sunt introduse în premieră în oferta universității. La nivel de licență, Facultatea de Educație Fizică și Sport propune specializarea „Management în Sport”, în timp ce Facultatea de Matematică lansează programul „Mathematics Computer Science”, cu predare în limba engleză. La nivel de masterat, se adaugă șapte specializări noi, care reflectă atât tendințele pieței muncii, cât și nevoile de formare în domenii strategice. Acestea sunt: „Dezvoltare regională și managementul programelor europene” și „Geopolitică și studii strategice”, ambele în cadrul Facultății de Drept; „Starea de bine, reziliență și riscuri sociale” și „Comunicare strategică în mediul digital”, la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice; „High Energy Physics” (în limba engleză) la Facultatea de Fizică; „Innovation, Interoperability and Digital Transformation” (în limba engleză) la Facultatea de Informatică; și „Retorica discursului jurnalistic, publicitar, electoral, științific și literar” la Facultatea de Litere.
O altă noutate importantă constă în introducerea a două specializări în regim de învățământ dual, disponibile la extensia UAIC din Focșani: „Economia comerțului, turismului și serviciilor” (Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor) și „Fizică tehnologică” (Facultatea de Fizică). Aceste programe presupun un echilibru între formarea teoretică și practica în parteneriat cu mediul economic, facilitând inserția rapidă pe piața muncii.
Modalitățile de admitere variază în funcție de facultate. La opt dintre cele 15 facultăți ale UAIC, admiterea pentru studii de licență se va face exclusiv pe baza mediei generale obținute la examenul de bacalaureat. Trei facultăți – Drept, Informatică și Teologie Ortodoxă – vor organiza probe scrise, a căror pondere în media finală de admitere va fi cuprinsă între 40% și 50%. Alte facultăți, precum Geografie și Geologie, Matematică și Informatică, vor lua în calcul și nota obținută la anumite probe de la bacalaureat. În unele cazuri, admiterea include probe eliminatorii de aptitudini, cum ar fi la Psihologie și Științe ale Educației sau Teologie Ortodoxă, ori probe sportive, la Educație Fizică și Sport.
Pentru admiterea la programele de masterat, majoritatea facultăților vor calcula media de admitere pe baza unei formule care include, în proporții diferite, nota de la examenul de licență (între 20% și 80%), nota obținută la interviu, prezentarea CV-ului sau a scrisorii de intenție (între 20% și 60%), iar în cazul facultăților de Drept, Informatică și Litere, se va ține cont și de media anilor de studii de licență, cu o pondere de 40%–50%.
UAIC își păstrează deschiderea către mediul internațional și oferă 31 de specializări în limbi străine – șase la nivel de licență și 25 la nivel de masterat. Pentru românii de pretutindeni, inclusiv cei din Republica Moldova, universitatea oferă programe de studii și în cadrul extensiilor din Bălți și Chișinău, unde sunt disponibile șase specializări la licență și patru la masterat.
Filialele UAIC din Focșani, Botoșani și Piatra Neamț pun la dispoziția candidaților un total de 13 programe de studii. La Focșani sunt disponibile cinci specializări de licență și patru de masterat, iar la Botoșani și Piatra Neamț, câte două specializări la nivel de licență.
Pentru prima dată, UAIC va organiza înscrierile pentru licență și masterat în perioade distincte. Candidații la studii de licență se vor putea înscrie în perioada 7–12 iulie 2025, iar afișarea rezultatelor va avea loc între 13 și 31 iulie. Pentru programele de masterat, înscrierea va avea loc între 14 și 19 iulie, urmând ca rezultatele să fie afișate în intervalul 21–31 iulie 2025. Pentru locurile care rămân neocupate după sesiunea din iulie, se va organiza o sesiune suplimentară de admitere în perioada 5–8 septembrie 2025.
Oferta completă de studii, alături de toate detaliile privind calendarul și condițiile de admitere, este disponibilă pe site-ul oficial al universității: admitere.uaic.ro. Cu o ofertă academică diversificată, deschidere către internaționalizare și un proces de admitere digitalizat, UAIC își consolidează rolul de pilon al educației superioare din România.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau