Lasconi îl întreabă pe Ponta: De ce ai sacrificat România pentru a salva Serbia?
Dimensiune font:
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi că fostul prim-ministru Victor Ponta trebuie să ofere lămuriri publice după ce a recunoscut că a luat o decizie în favoarea Serbiei, cu efecte directe asupra unor localități românești afectate de inundații.
„Ne amintim cum, pe vremea când era prim-ministru, Ponta se lăsa plimbat cu barca printre sinistrați sau cum își permitea să jignească o femeie ministru cu apelativul ‘Fă’. Din păcate, acelea nu au fost cele mai grave derapaje. Astăzi, chiar el ne spune că, pentru un avantaj personal – obținerea cetățeniei sârbe – a acceptat să inunde localități din România pentru a proteja capitala unui alt stat. Cum să te încrezi într-un astfel de om în momente de criză? Dacă nu câștigă el ceva personal, pare incapabil să pună România pe primul loc”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Lidera USR a calificat drept extrem de gravă mărturisirea lui Ponta și a ridicat semne de întrebare privind reacția instituțiilor statului.
„Dacă mai avem autorități care funcționează independent de comenzi politice, întreb: s-a sesizat cineva în legătură cu aceste declarații? Există vreo reacție din partea procurorilor în fața unui astfel de gest, prin care un premier a tratat cu indiferență interesul național? Iar acum vine și se laudă cu susținerea primarilor PSD, în timp ce pozează în candidat independent. România are nevoie de lideri onești, nu de oameni care și-au demonstrat limitele atunci când au avut ocazia să conducă. Ponta a arătat cât de puțin îl preocupă binele comun”, a continuat Lasconi.
Declarațiile sale vin în urma unei afirmații recente a lui Victor Ponta, care a spus, într-un podcast difuzat miercuri, că în 2014 a cerut autorităților române să deschidă valea de la Porțile de Fier pentru a evita inundații în Belgrad, fapt pentru care ulterior a primit cetățenia sârbă.
Ulterior, Ponta a reacționat pe Facebook, explicând că inundațiile din acel an au fost cele mai severe din ultimii 120 de ani în Europa, iar România a intervenit pentru a sprijini statele vecine, fără ca viața vreunui român să fie pusă în pericol.
Într-o postare ulterioară, fostul premier a acuzat „rețeaua Soros” și „corupții” că încearcă să îl compromită, adăugând că nu se va lăsa intimidat și că își va continua campania, prezentând proiecte pentru redresarea României.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau