Bio sau doar scump? Ce mâncăm cu adevărat când cumpărăm „de la țărani” în Iași
Dimensiune font:
*vrei mâncare sănătoasă, dar nu știi dacă să alegi piețele ieftine sau rafturile bio din supermarket? * în Iași, mâncarea „de la țărani” e lăudată, dar rar autentică * între mitul bunicii, poluarea care sufocă orașul și lipsa de transparență, sănătatea ajunge să fie o loterie
Ne hrănim cu speranța că mâncarea venită „de la țară” e curată, naturală, neprocesată. Ne păcălim cu mirosul roșiilor din copilărie, dar realitatea e alta. Într-un oraș sufocat de poluare și de ambalaje frumos spuse, sănătatea devine o alegere tot mai complicată. Produsele bio sunt din ce în ce mai scumpe, iar mâncarea vândută în piețele din Iași se învârte între legendă, oportunism și un pic de noroc.
Piața e plină. De unde vine, însă, marfa?
Piața Nicolina și Piața Alexandru cel Bun sunt printre cele mai accesibile locuri din Iași pentru aprovizionarea zilnică. Găsești acolo tot ce vrei – ceapă verde, spanac, cartofi noi, brânză de burduf, ouă „de curte”, chiar și suc de mere „fără nimic în el”. Prețurile sunt mai blânde decât în supermarketuri, iar vânzătorii au discursul bine exersat: „Sunt de la noi, domnișoară!”, „Din grădină, nu cu chimicale”.
Dar nimeni nu verifică. Nici tu, cumpărătorul, și nici autoritățile, în mod constant. Pentru că în România, dacă porți un batic și aduci marfa în găleată, toată lumea presupune că ești țăran și că ceea ce vinzi e „curat”. Nimic mai înșelător. Mulți comercianți sunt doar intermediari. Marfa vine de la depozite en-gros, de pe marginea drumului, din sere suprastimulate. Iar ideea că în piețele ieftine găsești „ceva sănătos” ține mai mult de noroc decât de garanții.
„De la țară” nu înseamnă automat „curat”
Am crescut cu ideea că mâncarea de la țară este mai sănătoasă decât cea industrială. Și, într-un sens, e adevărat: legumele crescute în grădină, la soare, cu ritmuri naturale, sunt incomparabile cu cele de seră. Dar câți țărani mai pot lucra pământul fără ajutor chimic? Îngrășămintele și pesticidele sunt la îndemână în fiecare sat. Un săculeț de azot costă puțin și dublează producția. Iar dacă ardeii sau merele nu au „viermi”, e probabil pentru că au fost stropite de două ori pe săptămână.
E o realitate pe care mulți o ignoră. Nu tot ce vine din sat este automat și curat. Mulți producători mici, presați de nevoi economice și de cererea de pe piață, apelează la metode rapide de creștere. Nu pentru că sunt rău intenționați, ci pentru că nu își permit să piardă. Iar cumpărătorii continuă să creadă în mitul „naturalului rural”, fără să întrebe, fără să ceară dovezi.
Bunica din grădină: simbol frumos, dar din ce în ce mai rar
Pentru cei norocoși, soluția perfectă a rămas tot grădina bunicii. Un colț de pământ muncit cu mâna, fără pesticide, cu usturoi crescut printre roșii și ouă proaspete culese la răsărit. Doar că tot mai puțini ieșeni mai au „bunicile acelea” la țară. Și chiar dacă le au, câți dintre ele mai pot lucra efectiv pământul?
Satele se golesc, iar bătrânii care mai locuiesc acolo nu mai au putere să muncească. Cei care mai cultivă o fac pentru consum propriu. Grădinile de odinioară devin terenuri nelucrate sau, cel mult, mici surse de ceapă și verdeață. Asta în timp ce noi, cei de la oraș, încă visăm la borcanele cu dulceață „fără E-uri” și la brânza care „nu prinde plastic”.
Poluarea – ingredientul invizibil din salată
Nici măcar mâncarea cultivată cu grijă nu mai e complet ferită de influențe nocive. Iașul este constant în topul celor mai poluate orașe din România. Particulele în suspensie, noxele, metalele grele, dioxidul de azot – toate se depun pe sol și pe plante. Iar poluarea nu se oprește la granița orașului. Se duce spre Miroslava, Ciurea, Tomești, Valea Lupului – exact acolo unde mulți cred că mâncarea e „mai curată”.
Nici ploaia nu mai spală, ci spală cu reziduuri. Iar aerul, acel „ingredient tăcut” în procesul de creștere a plantelor, poate transforma o roșie crescută natural într-un aliment contaminat fără să ne dăm seama. Așadar, chiar și în cazul mâncării cultivate cu bune intenții, mediul joacă un rol fundamental.
Bio certificat sau bio „pe încredere”?
Diferența dintre produsele bio certificate și cele vândute ca fiind „naturale” e uriașă. Produsele cu etichetă ecologică trec prin procese clare de control, audit, testare. Sunt mai scumpe, dar oferă un minim de garanție. În schimb, piața abundă în produse vândute ca fiind „bio” sau „de țară”, fără niciun document. Cumpărătorul crede, plătește și speră.
Această ambiguitate între mâncarea cu adevărat bio și cea doar „povestită frumos” este una dintre cele mai mari capcane ale consumatorului modern. Și e întreținută tocmai de lipsa unei culturi a verificării. Prea puțini întreabă. Și prea mulți se mulțumesc cu „vă jur că e de la mine”.
„Ce poți face? Fii atent. Nu cumpăra după aspect, ci după sezonalitate. Întreabă, cere detalii despre soiuri, despre cum a fost stropit, despre cum a fost păstrat. Caută ferme locale care îți arată ce și cum cultivă. Nu crede în legume perfecte, fără pată, dar nici în povești de genul nu pun nimic, doar balegă. Realitatea e mereu la mijloc, iar cumpărătorul informat este singurul care are o șansă reală să mănânce sănătos”, spune dr Monica Gălățanu, medic veterinar.
Între preț, poveste și adevăr, mâncarea de pe mesele noastre spune mai multe despre noi decât credem. În Iași, într-un oraș cu piețe pline, dar cu aer bolnav, sănătatea e o alegere grea. Bio nu e mereu accesibil. „De la țărani” nu e mereu curat. Dar între extreme există opțiuni. Iar primul pas este să nu mai mâncăm cu ochii închiși.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau