Raport îngrijorător. România poate adăposti doar 600.000 de persoane în caz de război. Dar și adăposturile existente sunt insalubre și dotate la nivelul anilor '70

Dimensiune font:

| 03-04-2025 11:48

 Curtea de Conturi a realizat recent un audit privind adăposturile civile destinate protecției populației în caz de conflict armat și a constatat că acestea sunt insuficiente, într-o stare precară și neîmbunătățite din anii 1970. Instituția avertizează asupra lacunelor legislative care reglementează această situație, subliniind că nu există o evidență clară a numărului total de adăposturi de protecție civilă. De asemenea, autoritățile nu au efectuat în ultimii ani un inventar al locațiilor în care civilii s-ar putea refugia în caz de război.

 

Auditul realizat de Curtea de Conturi pe tema situaţiei adăposturilor de protecţie civilă s-a desfăşurat pe parcursul anului trecut şi a vizat perioada 2021-2023, auditorii evaluând eficienţa managementului activităţii de adăpostire în situaţie de conflict armat şi căutând să vadă situaţia adăposturilor de protecţie civilă care sunt funcţionale şi pot fi utilizate în situaţie de conflict armat.

După ce au colectat date de la entităţi ale administraţiei publice centrale, locale şi din mediul universitar, auditorii Curţii de Conturi au constatat deficienţe în ceea ce priveşte măsurile luate de autorităţi pentru protecţia populaţiei civile în caz de război.

 

Un haos general

 

„Adăpostirea, ca parte componentă a protecţiei civile în România, este insuficient reglementată, iar legislaţia existentă trebuie adaptată contextului actual, menţionează auditorii. Nu a fost definit riscul de conflict armat, asociat cu adăpostirea populaţiei şi nu a fost stabilită o autoritate cu rol principal pentru activitatea de pregătire a adăpostirii populaţiei în astfel de situaţii excepţionale. În prezent nu se cunoaşte numărul total al adăposturilor de protecţie civilă şi al adăposturilor simple care se pot amenaja în astfel de situaţii, întrucât cele mai multe autorităţi publice locale nu au inventariat spaţiile de adăpostire”, sunt concluziile Curţii de Conturi, date publicităţii joi, 3 aprilie. 

Auditorii au constatat că reglementările privind activitatea de adăpostire a populaţiei în caz de război şi dotarea majorităţii adăposturilor de protecţie civilă şi a punctelor de comandă sunt rămase la nivelul anilor 1970.

„Întrucât nu au existat situaţii de conflict armat pe teritoriul României, adăposturile nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost construite. În prezent, multe dintre acestea sunt insalubre, impracticabile sau transformate de proprietari în depozite, în timp ce altele au suferit modificări, astfel încât spaţiile respective nu mai corespund normativelor de adăpostire. În România, capacitatea de adăpostire a populaţiei în caz de atac aerian este de 3,21% (611.922 persoane) în adăposturi special construite, respectiv de 5,19% (989.507 persoane), dacă luăm în considerare şi alte spaţii de adăpostire identificate (spaţii de la metrou, parcări, pasaje şi galerii subterane, tuneluri etc.), raportat la totalul populaţiei rezidente (19.053.815 persoane). Din totalul de 5.072 de adăposturi de protecţie civilă, publice şi private, 2.543 sunt neoperaţionale (50,14%). Fondul de adăpostire este vechi, 73% din adăposturi, respectiv 3.711, sunt construite înainte de anul 1990”, se arată în raportul Curţii de Conturi. 

 

Recomandare pentru reabilitarea adăposturilor

 

În acest context, instituţia recomandă autorităţilor responsabile să elaboreze o Concepţie naţională a adăpostirii populaţiei în situaţie de conflict armat, ca activitate pe timp de pace de pregătire a adăpostirii populaţiei, arătând că „actuala organizare a Sistemului naţional de adăpostire din România nu asigură o protecţie suficientă a populaţiei în situaţia unui conflict”.

„Curtea apreciază că sunt necesare demersuri pentru organizarea şi actualizarea evidenţei adăposturilor de protecţie civilă şi a adăposturilor simple, precum şi o analiză a fondului de adăpostire existent şi stabilirea criteriilor de selectare a adăposturilor care urmează să fie reabilitate”, se mai arată în comunicatul Curţii de Conturi.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) este instituţia abilitată să verifice atât fondul de adăpostire existent, cât şi adăposturile care se construiesc, în baza avizelor aprobate şi a autorizaţiilor de construcţie emise. „Potrivit raportului de audit, reprezentanţii ISU au remarcat, cu prilejul controalelor desfăşurate, că aplicarea amenzilor pentru deficienţele constatate nu constituie un instrument coercitiv destul de puternic pentru ca dezvoltatorii imobiliari care au în sarcină construcţia de noi adăposturi să respecte în totalitate legislaţia şi să solicite la recepţia finală a lucrării şi autorizarea pentru construcţia adăpostului de protecţie civilă, aşa cum a fost prevăzut în documentaţia tehnică şi în avizul acordat iniţial”, sunt alte concluzii ale auditului privind adăposturile de protecţie civilă.

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Poliția Română, obligată să spună cât de precise sunt testele antidrog. IGPR a pierdut procesul cu FACIAS
15/04/2025 06:29

Fundatia pentru Apărarea Cetătenilor impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a obtinut o victorie importantă in instantă, in beneficiul soferilor din Romania. Tribunalul Bucuresti a obligat Inspectoratul Gen ...

Trump îi acuză pe Zelenski şi Biden că „au permis Rusiei să declanșeze războiul din Ucraina”, la o zi după atacul cumplit de la Sumî
15/04/2025 06:27

La doar o zi după atacul in forţă al trupelor ruse asupra orasului Sumi, soldat cu 34 de morti, Donald Trump lansează acuzatii la adresa lui Volodimir Zelenski si a fostului lider american Joe Biden, care � ...

Motivul pentru care scafandrii au intervenit cu întârziere la microbuzul căzut în Dunăre. Explicațiile lui Arafat
15/04/2025 06:26

Un microbuz a plonjat luni, 14 aprilie 2025, in Dunăre, intre Orşova şi Drobeta Turnu-Severin. A fost activat Planul Rosu, insă interventia a fost intarziată pe motiv că nu există scafandri in judetul Me ...

Trimisul lui Trump: Ucraina ar putea fi divizată ca Berlinul postbelic. „Harta lui Kellogg” stârnește îngrijorare
15/04/2025 06:23

Trimisul prezidential special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, spune că, in cadrul acordului de pace, Ucraina ar putea fi impărtită in zone „proape ca Berlinul după cel de-al Doilea Război Mondial� ...

Extratereștrii ar fi vizitat toate „bazele majore de rachete nucleare în mod repetat”. Comentariile unui expert militar
15/04/2025 06:22

Un expert in OZN-uri a afirmat că extraterestrii au vizitat „fiecare bază majoră de rachete nucleare” - si o fac de mai multe ori pe an, sustine Robert Hastings, care a petrecut ani de zile intervievand ...

 Mumiile din Peru - o descoperire uimitoare ar putea schimba tot ce știm despre extratereștri
15/04/2025 06:21

O echipă de cercetători, incercand să demonstreze că mumiile descoperite in Peru ar putea avea o origine extraterestră, a făcut o descoperire neasteptată, pe care o consideră o dovadă solidă a autenti ...

Un dosar CIA a devenit viral, după ce a dezvăluit că „23 de soldati au fost pietrificați” de extratereștri
15/04/2025 06:19

CIA a publicat, recent, un raport clasificat anterior despre o presupusă intalnire intre trupele sovietice si un OZN. Aproape intreaga unitate militară din Siberia, Rusia, a fost transformată in stană de pi ...

Cutremur în România, cu magnitudinea de 4.1. Zonele în care a fost resimțit seismul
14/04/2025 20:49

 Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, in seara de luni, 14 aprilie 2025, in judeţul Vrancea. ”În ziua de 14 Aprilie 2025, la ora 19:57:21 (ora locală a Romaniei), s-a produs in ZONA S ...

Centrele de plasament au obligaţia să instaleze sisteme de supraveghere video – proiect adoptat de Senat
14/04/2025 20:04

 Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect legislativ iniţiat de parlamentari de la USR care vizează protecţia şi promovarea drepturilor copilului, in sensul instituirii in sarcina serviciilor de ti ...

A fost prins bărbatul care a dat lovitura secolului: Jaf de aproape 2 miliarde de dolari
14/04/2025 15:33

    Un fugar indian, acuzat de o fraudă bancară de aproape 2 miliarde de dolari, a fost prins in Belgia. Frauda s-a produs in 2018 la Mumbai, in India. Mehul Choksi, bijutierul acuzat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei