Între pământ şi cer, CHITARA. Concert în treizeci şi cinci de părţi
Dimensiune font:
Pe pământ
Onoare, tribut, elogiu, amintiri, respect pentru muzica sofisticată scrisă pentru chitară, dar mai ales pentru piatra de temelie aşezată cu suflet în anul 1990, printre rădăcinile solide ale Conservatorului devenit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, mulţumită impulsului entuziasmant al prof. Mihai Babii: înfiinţarea primei clase de chitară clasică din România.
Greu de precizat ce şi cum vedeau viitorul semnatarii „actului constitutiv” de mare valoare, cert este că primei generaţii de absolvenţi i s-au deschis aripile către multe zări, avându-se cu cine porni clase de chitară clasică în învăţământul liceal şi universitar din toată ţara.
Se face că începutul s-a situat pe o cale corectă, cu determinare şi căutări prin surse pertinente în slujba muzicii pentru acest instrument nobil căruia i se dădea înţeles academic, scenic, diferit faţă de ce se ştia până atunci.
În cer
Cursul evenimentelor a dus spre tânărul discipol Daniel Dragomirescu, cel care, după modulaţia făcută spre USA de profesorul Mihai Babii, a devenit titularul disciplinei. Daniel Dragomirescu, un om serios, talentat, pasionat la superlativ de chitara clasică şi chitara electrică, dedicat total carierei pedagogice şi scenice, făuritor de profesionişti şi prima chitară din cvartetul Alhambra, ajuns pe un pat de spital sucevean în timpul pandemiei, a fost trimis cu suferinţă extremă să-şi privească familia, clasa de chitară, colegii, din sferele unde muzica este şi mai aproape de Dumnezeu…
Pe pământ
Plecarea brutală a lect. univ. dr. Daniel Dragomirescu l-a adus mai mult în prim plan pe absolventul său, Dan Alexandru Arhire, tânărul chitarist-medic, principalul organizator al Festivalului – concurs de chitară clasică, fiind pus în faţa misiunii de mare răspundere de a deveni „peste noapte” coordonatorul întregii clase de chitară clasică. Încrederea care i-a fost acordată a fost de la bun început onorată cu multă grijă, căci navigarea deloc lineară prin destinul unei clase universitare de instrument muzical nu este niciodată doar confortabilă.
Pagină după pagină, „concertul ieşean de chitară clasică” a ajuns acum la partea treizeci şi cinci, 35 de ani de studiu, examene, concerte, exigenţe, repertorii, experienţe, fapte etalate cu emoţii intense şi consideraţie timp de două zile – 27, 28 martie - în Sala Caudella a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu”, o aniversare pregătită exemplar de lect.univ.dr. Dan Alexandru Arhire și de asist.univ. univ. Dragoș Ilie, de absolvenţi şi studenţii clasei de chitară clasică.
„Tribut Daniel Dragomirescu” l-a readus pe scenă pe profesorul iubit şi respectat cu parte din cele mai notabile momente artistice solo sau în grup, la chitară clasică sau chitară electrică, de la partituri elaborate, la rock şi jazz. Cu entuziasm, talent, grijă şi multă pasiune, Daniel Dragomirescu ne zâmbea de pe ecran cu acea expresie rămasă definitiv pentru familie şi eternitate, zâmbet regăsit într-un fel tainic la fiul său Alexandru, elev chitarist prezent pe scenă alături de colegi mai mari şi profesori, uniţi într-un repertoriu clasic variat pentru grupuri de la doi la nouă chitarişti, sau grup de jazz.
În a doua seară de sărbătoare chitaristică, prezentată de Vlad Lucian Arhire (TVR Iaşi), am ascultat Corzi ciocnindu-se în şoapte şi explozii produse măiestrit de doi tineri chitarişti charismatic - dărâmători, veniţi de peste mări şi ţări. Clashing Strings au aşezat sala Caudella aşa cum îi stă bine, adică în rândul sălilor cu cel mai mare renume internaţional actual, fapt datorat interpreţilor Dragoş Ilie şi Filippos Manoloudis.
De ce a fost un eveniment de excepţie? Dintr-un motiv foarte simplu, valoarea de excepţie a protagoniştilor. Dragoş Ilie a revenit în Iaşi după zece ani de studii, perfecţionare, multe premii la cele mai importante competiţii de gen din lume – Koblenz Guitar Festival, Guitar Foundation of America, Tokyo Guitar Competition, Miami Guitar festival - şi concerte prestigioase generate şi de bursa Moştenitorii României Muzicale, proiect iniţiat de postul de Radio România muzical în parteneriat cu Rotary Club Bucureşti Pipera. Din anul universitar în curs, asist.univ.dr. Dragoş Ilie este alături de lect.univ. dr. Dan Alexandru Arhire la catedra ieşeană de chitară clasică.
Cu asemenea palmares meritoriu, curiozitatea pentru programul propus a fost explicabilă: pentru sala neîncăpătoare, pentru publicul de toate vârstele, pentru că Dragoş Ilie cântă la chitară la vioară, la contrabas, la harpă, la flaut şi are idei. De exemplu Lăutarul din Suita pentru vioară Impresii din copilărie de George Enescu perfect adaptată la posibilităţile timbrale, expresive şi tehnice ale chitarei clasice, muzica destructurată exploziv în Agitato din Due canzoni lidie de Nuccio DʼAngelo sau bis-ul surprinzător care a dat o lumină intimă ca o rugăciune, o declaraţie personală şoptită prin mult cunoscuta Baladă de Ciprian Porumbescu.
Ultima secvenţă la „ciocnirea corzilor” a fost realizată impecabil de chitaristul grec Filippos Manoloudis, aşezat confortabil în anturajul celor mai şcoliţi (în Germani, Spania, Elveţia), premiaţi şi virtuozi chitarişti contemporani. Şi toate acestea la nici 24 de ani!
Două secole de muzică a cuprins repertoriul lui Filippos Manoloudis, de la Fernando Sor (1778-1839), Manuel Maria Ponce (1882-1948), la Eduardo Lόpez Chavarri (1871-1970), cu dezvăluiri stilistice – tablouri de epoci trecute aduse magistral în contemporaneitate. Ce stil de virtuoz! Rafinament pur.
Pe pământ
…bucurii umane, bucurii muzicale, sensibilitate, entuziasm, lacrimi ascunse, lumină…în zgomotul metalic şi vibraţiile „cutremurătoare” ale tramvaielor ce-şi văd de treaba lor pe sub geamul muzelor, partituri suprapuse gratuit peste muzica însăşi.
În cer
…şi peste toate acestea, clopotele de la Mitropolie ne ţin gândurile prezente pentru cei „de acolo” şi inimile adunate în adevăr.
Pe pământ
Fără îndoială, după 35 de ani, clasa ieşeană de chitară se maturizează cu răbdare, serios, cu energii din surse sigure precum lect.univ.dr. Dan Alexandru Arhire şi asist.univ.dr. Dragoş Ilie.
La Mulţi Ani!
Vasilica Stoiciu Frunză
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau