Antonescu susține că prezența lui Bolojan la evenimentul electoral nu a contravenit Constituției
Dimensiune font:
Candidatul alianței electorale „România, Înainte”, Crin Antonescu, a declarat miercuri că președintele interimar Ilie Bolojan nu a încălcat în niciun fel atribuțiile constituționale prin participarea sa la un eveniment de campanie.
„Domnul Bolojan a fost foarte clar în declarația sa: și-a exprimat susținerea în calitate de cetățean, nu în virtutea funcției. Nu există nicio încălcare a normelor constituționale”, a precizat Antonescu.
Pe acest subiect, Antonescu a avut un schimb tensionat cu reprezentanții presei, cărora le-a reproșat modul de abordare. „Permiteți-mi, ca simplu consumator de media, să vă spun cum privesc jurnalismul: jurnalistul întreabă, politicianul răspunde, chiar dacă opinia exprimată nu convine. Înregistrați ce spune și, ulterior, comentați. Dar nu ridicați tonul peste mine. Nu sunt aici pentru ceartă, am venit cu bună credință să răspund întrebărilor. Dacă nu putem continua în mod civilizat, prefer să mă retrag”, a afirmat Antonescu, întrerupând brusc interacțiunea.
El a adus în discuție și alte exemple din spațiul public: „Când Nicușor Dan a mers la Cotroceni, nu a existat nicio reacție. Așadar, nu văd unde este problema în cazul lui Bolojan. Dacă totuși vă supără acest lucru, aveți toată compasiunea mea.”
Ulterior, Crin Antonescu a părăsit spațiul evenimentului de lansare, în semn de protest față de tonul schimbului de replici: „Dacă nu pot vorbi, plec”, le-a transmis el ziariștilor.
Ilie Bolojan, prezent la evenimentul de lansare a programului prezidențial al lui Crin Antonescu, a subliniat că a participat atât în calitate oficială, cât și ca simplu cetățean. El a subliniat nevoia ca președintele României să îmbine trei calități fundamentale: înțelepciune, colaborare și capacitate de acțiune.
„Funcția aceasta implică multă responsabilitate. Un șef de stat trebuie să reprezinte cu demnitate țara în afara granițelor, să inspire încredere și să cultive respectul internațional. În același timp, fără o cooperare eficientă cu Guvernul și majoritatea parlamentară, nu se pot realiza reforme, nu se pot construi infrastructuri și nu se pot crea premisele pentru prosperitate”, a declarat Bolojan în cadrul evenimentului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau