Lider sindical Oltchim: E foarte bine că nu se mai dau ajutoarele sociale. Creau animozităţi între angajaţi
Dimensiune font:
Liderul sindical de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, Corneliu Cernev, consideră că este foarte bine că nu se mai dau ajutoare sociale unei părţi a salariaţilor combinatului deoarece acordarea lor ar fi creat "animozităţi" între angajaţi, informează Mediafax.
"S-au făcut anchete sociale în combinat, după cum ştiţi era vorba de o parte dintre salariaţi, aproximativ 522, iar acum am aflat că nu se mai acordă. Nu este o problemă, noi nu ne-am aşteptat niciodată că acele ajutoare se vor acorda şi din punctul meu de vedere este foarte bine că nu se mai dau, deoarece s-ar fi creat animozităţi între salariaţii care şi aşa erau amărâţi şi cu probleme financiare grave", a declarat Corneliu Cernev.
Liderul sindical spune că angajaţii Oltchim nu s-au aşteptat niciodată că vor primi banii în cauză, ei vrând să intre în posesia restanţelor salariale şi combinatul să funcţioneze la 65 la sută din capacitate.
"Oricum restanţele salariale trebuiau date în condiţiile în care se ajungea la trei luni de restanţe, dar nu s-a ajuns chiar până acolo. Mai bine nu se făcea promisiunea, iar oamenii oricum nu asta aşteptau, ei vor ca activitatea combinatului să revină spre 65 la sută din capacitate, în condiţiile în care acum funcţionăm la o capacitate de 15-20 la sută", a afirmat Cernev.
Potrivit liderului sindical, în 8 ianuarie angajaţii Oltchim vor lua şi lichidarea pe luna noiembrie, în discuţie rămânând o lună salarială restantă, şi anume luna decembrie.
Guvernul a anulat hotărârea în baza căreia o parte dintre angajaţii Oltchim ar fi trebuit să primească în luna decembrie ajutoare sociale, argumentând că aceştia au încasat salariile restante, iar acordarea ajutoarelor ar genera discriminare între beneficiari şi angajaţii care ar primi doar salariul
Acordarea de ajutoare a fost decisă în contextul în care combinatul Oltchim îşi încetase producţia din cauza unor datorii de peste 500 milioane euro, iar angajaţii nu mai primeau salariile de mai multe luni.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau