Ministerul Apărării a trimis două avioane F-16 la granița cu Ucraina: O dronă a pătruns pe teritoriul României

11

Dimensiune font:

| 08-09-2024 10:25

Ministerul Apărării Naționale arată faptul că, în cursul nopții, două avioane F-16 au fost trimise la granița cu Ucraina. O dronă a survolat teritoriul României și apoi a revenit în Ucraina. De asemenea, există indicii că ar exista o zonă de impact la Periprava, iar efectivele Ministerului Apărării caută aceste resturi de dronă.

”Forțele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineața zilei de 8 septembrie, în proximitatea frontierei cu România.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Constanța, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert.

Începând cu ora 2.25, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene.

O dronă a evoluat în spațiul aerian al României

În cursul acestor evenimente, a fost identificat și urmărit de către sistemul de supraveghere radar traseul unei drone care a evoluat în spațiul aerian național și care a părăsit teritoriul național spre Ucraina. Situația evoluției acestei drone a fost monitorizată și de cele două aeronave F-16, care au revenit în bază în jurul orei 4.08.

Din datele disponibile la acest moment, a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național, într-o arie nelocuită, în proximitatea localității Periprava. Forțele Ministerului Apărării Naționale execută, începând din această dimineață, cu mijloace aeriene și cu echipe la sol, cercetări în zonă.

MApN a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.

Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional.”, arată un comunicat al Ministerului Apărării.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
După meditații, Marcel Ciolacu a trecut și la suplimente alimentare: Șeful PSD a dezvăluit cu ce se menține în formă
05/10/2024 14:17

După ce a anuntat că ia meditatii ca să tină pasul cu functia de premier si să fie un presedinte care nu se bazează numai pe sprijinul consilierilor, Marcel Ciolacu a dezvăluit că apelează si la suplim ...

Premierul Marcel Ciolacu reacționează tranșant după ce noi fragmente de dronă au fost găsite în România
05/10/2024 13:15

Premierul Marcel Ciolacu spune că Romania este o tară sigură, chiar dacă fragmente de dronă de origine rusească au fost găsite pe teritoriul national. El spune că cele care cad la mică distantă de gra ...

Ministerul Justiției o ia cu începutul
05/10/2024 09:37

PNL descrie siguranta romanilor ca fiind „o prioritate” pentru partid si lansează „Ghidul privind sesizarea faptelor de violentă si de hărtuire sexuală”. Ghidul elaborat de Ministerul Justitiei i ...

 Candidaturile depuse de Diana Șoșoacă și Mircea Geoană, contestate la CCR
04/10/2024 18:14

Candidaturile depuse de Diana Sosoacă (SOS Romania) si Mircea Geoană (independent au fost contestate la Curtea Constitutională. Deocamdată nu se cunosc motivele invocate pentru contestarea celor două cand ...

Ucrainenii se retrag în Donețk. Căderea oraşului Vuhledar a complicat harta frontului
04/10/2024 18:07

Comandantul forţelor armate ucrainene, generalul Oleksandr Sirski, a anunţat joi că a ordonat consolidarea apărării in estul regiunii Doneţk, la o zi după ce forţele Kievului au anunţat că s-au retras ...

Avertizare meteo: 22 de județe, sub cod galben de inundații în weekend
04/10/2024 14:27

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă pană duminică la miezul nopţii in 12 bazine hidrografice şi pe afluen ...

Român, împușcat în cap de polițiștii de frontieră din Bulgaria
04/10/2024 08:08

Un roman a fost impuscat in cap după ce a ajuns inot pe o insulă aflată pe partea bulgărească a Dunării. Bărbatul, insotit de un al doilea roman, a traversat Dunărea inot plecand de pe malul romanesc i ...

Un cutremur de 4,1 grade Richter s-a produs în Vrancea
04/10/2024 08:01

Un cutremur de 4,1 grade pe scara Richter a avut timp vineri dimineată, la ora 06:19, in zona seismică Vrancea, conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pămantului (INCDFP). Cutr ...

Zelenski, o nouă solicitare către aliaţii occidentali: NATO poate doborî drone și rachete ruseşti care atacă Ucraina, la fel ca în Orientul Mijlociu, dar noi încă nu avem un acord
04/10/2024 07:20

După o intalnire cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski si-a exprimat speranta că tările NATO isi vor schimba pozitia cu privire la protejarea spaţiului aerian ...

Cărucioarele pentru cumpărături se schimbă complet din 2025: Începe o nouă eră în supermarketuri
03/10/2024 11:42

Cărucioarele de cumpărături din supermarketuri, renumite pentru sistemul care necesită o monedă pentru deblocare, vor suferi o transformare majoră incepand din 2025, marcand sfarsitul unei ere. Noile c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei