Noua Zeelandă a decretat starea de urgenţă naţională, pentru a treia oară în istorie, din cauza ciclonului Gabrielle
Dimensiune font:
Starea de urgenţă naţională a fost decretată în Noua Zeelandă, din cauza ciclonului Gabrielle, în urma căruia au fost inundate locuinţe, iar alunecările de teren au distrus case, relatează The Guardian, informează news.ro.
Ministrul pentru situaţii de urgenţă, Kieran McAnulty, a spus că Gabrielle a fost un „eveniment meteorologic fără precedent” şi „a avut un impact major în mare parte din Insula de Nord”.
Este doar a treia oară în istoria Noii Zeelande când a fost declarată stare de urgenţă la nivel naţional. Acest lucru înseamnă că guvernul naţional poate trimite resurse în întreaga ţară pentru a susţine eforturile de apărare civilă.
Unele comunităţi din regiunea de coastă Gisborne sunt lipsite de energie electrică, reţele mobile sau acces rutier. Serviciul de Urgenţă din Noua Zeelandă a anunţat că a pierdut orice comunicare cu echipajele de la sol la primele ore ale dimineţii de marţi .
Casele au fost acoperite de apă, iar în Hastings, unii muncitori au fost nevoiţi să se adăpostească pe acoperişurile clădirii lor.
Condiţiile îngreunează evacuările şi salvările. Un pompier este într-o stare critică, iar altul încă dispărut după ce o alunecare de teren a distrus casa pe care o inspectau în Muriwai.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau