Prognoza meteo - Cum va fi vremea în prima lună de toamnă
Dimensiune font:
Administrația Națională de Meteorologie anunță că în luna septembrie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă în întreaga țară.
Potrivit ANM, în săptămâna 04 – 11 septembrie, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, local în regiunile vestice, centrale, sudice și sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de sud- vest a țării, iar în rest va fi în general deficitar, mai ales în regiunile intracarpatice.
În săptămâna 11 – 18 septembrie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în cele nord- vestice.Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări, mai ales în zonele montane.
În săptămâna 18 – 25 septembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
În săptămâna 25 septembrie – 02 octombrie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toată țara, a precizat ANM.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau