Proprietarul complexului de 250 de apartamente din Hataya, Turcia, care s-a prăbuşit complet după cutremur, arestat pe aeroport
Dimensiune font:
Conform agenţiei de presă Anadolu, el a fost arestat pe aeroportul Sabiha Gokcen, în timp ce încerca să plece spre Muntenegru. Arestarea sa a fost cerută de procurorul şef din districtul Gaziosmanpaşa.
Coskun avea asupra sa şi o sumă de bani, care a fost confiscată de poliţie. Momentan nu au fost formulate acuzaţii oficiale împotriva sa. Joi, ministerul Justiţiei din Turcia a anunţat că deschide investigaţii cu privire la construcţia clădirilor prăbuşite la cutremur.
Astfel, vor fi traşi la răspundere "toţi cei care au acţionat neglijent sau cu intenţie, şi care sunt responsabili pentru distrugerile de după cutremure", a transmis Bekir Bozdag, ministrul Justiţiei.
Cutremurul de 7,7 grade pe scara Richter cu epicentrul în regiunea Kahmaranmaraş a provocat distrugeri masive în 10 provincii din Turcia. Un complex rezidenţial cu 250 de apartamente, descris ca "un colţ de rai", a fost făcut una cu pământul.
Este vorba despre complexul Renaissance Residence, unde se crede că peste 1000 de oameni sunt încă îngropaţi sub moloz. Acum, presa turcă încearcă să facă lumină în acest caz, explicând cine a proiectat şi construit acest complex care s-a făcut una cu pământul.
Blocurile înalte de 12 etaje au fost finalizate în urmă cu 11 ani, în 2012, de compania Antis Yapi, care a construit apartamente de 1, 2, 3 şi 4 camere, cu suprafeţe între 44 şi 174 metri pătraţi. Conform takvim.com.tr, complexul a fost construit pe o fundaţie mobilă, respectând normele de protecţie la cutremur.
Compania Antis Yapi are, conform sursei citate, sediul în Muntenegru, acolo se ocupă de consultanţă. Tot acolo ar fi şi proprietarul companiei, dar se pare că acesta nu a putut fi contactat pentru declaraţii.
Cum s-a putut transforma un complex rezidenţial modern într-o groapă comună încă nu ştie nimeni. Dar autorităţile turce anunţă că vor declanşa anchete în acest sens.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau