REGULI pentru românii care merg în Austria: Trebuie să prezinte test COVID negativ şi dovada cazării
Dimensiune font:
Accesul persoanelor provenind din România cu destinaţia Republica Austria este posibil numai dacă acestea deţin un test biologic molecular SARS-COV-2 (PCR, RT) nu mai vechi de 4 zile de la data emiterii, tradus în limba germană sau engleză, dar şi dovada cazării pe teritoriul acestei ţări.
"Pentru persoanele care nu deţin un astfel de test se aplică măsura autoizolării pentru o perioadă de 14 zile la domiciliu sau într-o unitate de cazare, pentru care trebuie prezentată dovada rezervării. În situaţia în care persoanele călătorind din România nu pot prezenta la intrarea în Austria un test COVID-19 şi dovada cazării, le va fi interzisă intrarea pe teritoriul austriac", arată un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
Dacă pe perioada celor 14 zile de autoizolare este efectuat un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 al cărui rezultat este negativ, măsura autoizolării se suspendă, precizează sursa citată.
Prevederile nu se aplică în cazul tranzitului fără oprire al cetăţenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre alte destinaţii din alte state şi în cazul transportului de mărfuri.
MAE precizează că autorităţile austriece pot solicita, la frontieră, documente care să justifice intrarea în ţara de destinaţie: domiciliu / rezidenţă / contract de muncă / orice altă dovadă a necesităţii intrării, de exemplu adeverinţă de tratament medical imperios necesar, de studii etc.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65 şi 0043-1-505.23.81, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0043-699.117.26027.
'
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51901 , viena.mae.ro/ şi www.mae.ro/.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau