Topul averilor președinților din Europa. Ce loc ocupă Klaus Iohannis
Dimensiune font:
A fost întocmit topul celor mai săraci si celor mai bogati președinți din Europa, raportând salariul lor la venitul mediu din țările respective.
Slovenia are, astfel, cel mai sărac șef de stat din Europa. Salariul său este aproape ca cel al unui angajat de nivel mediu în țară. Venitul anual este estimat la aproape 45 mii de euro.
Pe locul secund se află președintele Ucrainei. În anul 2023, salariul brut anual abia a depășit 8.000 de euro. Adică 1,63 din valoarea venitului mediu din țară. Aceasta este cel mai mic salariu al unui președinte din Europa.
Pe cel de-al treilea loc se află Serbia. Șeful statului este remunerat cu aproximativ 20 mii de euro.
Președintele României, Klaus Iohannis, este undeva pe la mijlocul clasamentului cu un venit anual de peste 60 mii de euro. De este trei ori mai mult decât câștigul mediu la nivel național.
La polul opus, cei mai bogați președinți sunt cei din Bulgaria, Slovacia și Irlanda.
Președintele Bulgariei este cel mai bogat din Europa, raportat la venitul mediu din țara sa. Mass-media locală estimează că salariul lui e echivalent cu aproape 125 mii euro pe an. El câștigă 10,10 ori venitul mediu din țara sa.
Slovacia îi plătește președintelui său aproape 8 salarii medii, adică un venit brut estimat la peste 187 mii de euro pe an. Iar președintele Irlandei a câștigat în 2023 de 6,9 ori mai mult decât media pe țară, totalizând peste 331 de mii de euro pe an.
În medie, un președinte european câștigă 103.000 de euro pe an. Cam de 4 ori valoarea veniturilor medii la nivel european.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau