Turcia declară doliu național timp de șapte zile: bilanțul depășește 2.600 de morți
Dimensiune font:
Președintele Turciei a decretat doliu național timp de șapte zile în țară, după cutremurul devastator care a lovit țara. Bilanţul cumulat al cutremurelor produse luni în sud-estul Turciei, în apropierea frontierei cu Siria, depăşeşte 2.600 de morţi, potrivit noilor date furnizate de autorităţile turce, de Administraţia de la Ankara şi de Naţiunile Unite, transmite Mediafax.
„Din cauza cutremurelor care au avut loc în țara noastră pe 6 februarie 2023, a fost declarată perioadă de doliu național de șapte zile. Steagul nostru va fi arborat în bernă până la apusul soarelui duminică, 12 februarie 2023, în toate reprezentanțele noastre din țară și din străinătate”, a declarat președintele Turciei, Recep Erdogan.
De asemenea, ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, a declarat luni seară că bilanţul actual este de 1.651 de morţi şi 11.119 răniţi, potrivit agenţiei Reuters.
Situația în Siria
În Siria, cifrele furnizate de Administraţia de la Damasc şi de echipele Naţiunilor Unite care acţionează în zonele din nord-vestul ţării aflate sub control insurgent indică în acest moment cel puţin 968 de morţi. Mii de persoane au rămas fără adăpost din cauza prăbuşirii a numeroase clădiri.
Epicentrul seismelor de suprafaţă a fost în sud-estul Turciei, la frontiera cu Siria. Un cutremur de 7,8 grade a avut loc luni dimineaţă în zona Pazarcik (Kahramanmaras). Un alt cutremur, de 7,6 grade, s-a produs la prânz în zona Elistan. Cutremurele, urmate de zeci de replici, au fost simţite foarte puternic în provinciile turce Gaziantep, Sanliurfa, Diyarbakir, Adana, Adiyaman, Malatya, Osmaniye, Hatay şi Kilis. În Siria, cutremurele au afectat puternic provincia Alep, în special localităţile Jandaris şi Atareb. În afară de Turcia şi Siria, cutremurele au fost resimţite în Cipru şi Liban.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau