Un al treilea muncitor din Sri Lanka urmează să lucreze la brutăria din Ditrău. Angajator: "Este foarte încântat că a venit în România"
Dimensiune font:
Un al treilea muncitor din Sri Lanka a ajuns la Ditrău, urmând să fie angajat la aceeași brutărie unde lucrează alți doi colegi de-ai săi. Angajarea celor doi imigranți a fost primită cu ură de comunitatea maghiară din Harghita, iar cazul a ajuns să fie dezbătut intens în spațiul public.
Patronul brutăriei din Ditrău, Kollo Katalin, a declarat, marți, pentru Mediafax, că cei trei angajați din Sri Lanka vor locui împreună în localitatea Gheorgheni, potrivit HotNews.ro.
"A sosit aseară (luni seara - n.r.) în Ditrău de la București cel de-al treilea muncitor din Sri Lanka. Eeste un tânăr de treabă, are 24 de ani, și este foarte încântat că a venit să lucreze în România. Îi facem acum formele de angajare, analizele medicale și sper ca de joi să înceapă să lucreze, să intre în producție. Va lucra două săptămâni alături de ceilalți doi colegi din Sri Lanka dar, deoarece are experiență și a mai lucrat în domeniu, va lucra apoi la secția de patiserie a brutăriei noastre", a afirmat patronul brutăriei.
Tânărul a ales să vină în România să muncească pentru că vrea să strângă bani să cumpere o casă pentru iubita lui din Sri Lanka.
Cazul de la Ditrău a ajuns unul dintre cele mai importante subiecte din presa românească, fiind unul dezbătut atât de politicieni, cât şi de cetăţeni. Scandalul a izbucnit în urmă cu câteva săptămâni, când localnicii, în frunte cu preotul din sat, s-au adunat în fața primăriei și au spus că nu vor migranți în satul lor după ce la brutăria din localitate au fost angajați doi bărbați din Sri Lanka.Localnicii s-au temut că brutarii din Sri Lanka vor aduce şi alţi muncitori străini, ceea ce va însemna un pericol pentru membrii comunităţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau