Condamnatul fugar Ionel Arsene joacă tare. Baronul PSD obține amânarea extrădării din Italia, motivând că e labil psihic
Dimensiune font:
Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunțat joi seară, 9 noiembrie, că magistraţii din Italia au suspendat pentru moment predarea condamnatului fugar Ionel Arsene pe motive medicale.
”Curtea de Apel din Bari a suspendat pentru moment predarea condamnatului fugar Ionel Arsene pe motive medicale. Experţii numiţi de instanţă vor face expertiza solicitată de avocaţi (să se constate dacă are probleme psihice), pentru a vedea dacă se confirmă situaţia sa medicală”, a transmis Alina Gorghiu.
Aceasta afirmă că statul român a aşteptat mult timp pentru hotărârea definitivă de predare.
”Ea este doar suspendată până se obţin rezultatele expertizei şi sperăm să efectuăm predarea la final. Sistemul penitenciar din Romania are unde să trateze deţinuţii, sunt spitale-penitenciar pentru toate tipurile de afecţiune”, a mai transmis ministrul Justiţiei.
Oficialii Ministerului Justiţiei au precizat că CEDO nu s-a pronuntat până în prezent cu privire la acest caz, doar Curtea de Apel Bari a suspendat predarea.
Alina Gorghiu a subliniat că este foarte determinată să aducă în ţară orice fugar: ”Această întâmplare mă face să fiu şi mai determinată în eforturile pe care Ministerul Justiţiei, împreună cu alte autorităţi, le va face pentru a intoarce în ţară orice fugar, indiferent de numele lui, indiferent în ce ţară se află”.
Ministra a anunţat anterior că avocaţii lui Ionel Arsene au sesizat CEDO, pe motiv că în România i-ar fi fost încălcat dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane şi degradante, simultan cu cererea de suspendare a predării şi dispunerea unei expertize medicale prin care să se constate labilitatea psihică.
”Risc ridicat de suicid”
Avocaţii Alfredo Gaito şi Mario Antinucci susţin că Arsene, fiind rezident în Italia de mai bine de cinci ani, nu poate fi extrădat.
Potrivit acestora, citaţi de Corriere della Calabria, Arsene suferă de patologii grave, inclusiv de natură neuropsihiatrică, iar acest lucru a fost constatat şi documentat de consultanţii apărării, dr. Nicolò Falchi Delitala - neuropsihiatru la Spitalul Sfântul Ioan din Roma, dr. Roberta Russo - psiholog criminalist din Roma specializat în observarea ştiinţifică şi tratamentul în circuitele penitenciare, dr. Gian Francesco Mureddu - cardiolog specialist la Spitalul Sfântul Ioan din Roma. „Cu toate acestea”, subliniază avocaţii, efectuarea unei expertize „este ignorată de Curtea de Apel din Bari, deşi erau îndeplinite cerinţele legale”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau