Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și Ion Pistol, doi dintre cei mai cunoscuți infractori din istoria României
Dimensiune font:
În perioada comunismului, în România au fost condamnați la moarte și executați prin împușcare 104 oameni. Intelectuali sau infractori de drept comun, cert este că și-au găsit sfârșitul în condiții nemiloase. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al lui Gheorghe Ștefănescu, supranumit „Bachus”. Afaceristul a vândut pe acea vreme milioane de litri de vin contrafăcut. De asemenea, un alt caz a fost cel al lui Ion Pistol, un individ provenit din județul Teleorman care și-a măcelărit propria mama.
Cum a fost executat Ion Pistol în Epoca de Aur
Pe vremea lui Ceaușescu, execuțiile aveau loc doar în închisorile Jilava și Rahova. La Jilava, spațiul special amenajat pentru executarea condamnaților la moarte se numea „Fort 13”, unde în prezent se află groapa de gunoi a penitenciarului. La Rahova, execuțiile se desfășurau într-un poligon subteran care,ulterior, odată cu renovarea pușcăriei, a fost dezafectat.
Ion Pistol a fost ultimul român care a murit împușcat, după ce a fost condamnat la moarte de Tribunalul Județean Teleorman. Acesta a fost acuzat de omor deosebit de grav, iar execuția a avut loc pe data de 12 mai 1987. La 9 aprilie 1986 a avut loc procesul acestuia sub atenția a 500 de oameni.
La momentul respectiv, avocatul lui, Liviu Andreiaș susținea că odată cu aplicarea pedepsei capitale, clientul său „nu va fi executat, ci ucis”. Ulterior, Nicolae Ceaușescu a respins cererea de comutare a pedepsei capitale, însă în cele din urmă, Ion Pistol a fost executat sub ploaia de gloanțe a plutonului de execuție, în Penitenciarul București.
Gheorghe Ștefănescu, printre ultimii condamnați la moarte
Gheorghe Ștefănescu s-a numărat și el printre ultimii condamnați la moarte, în epoca Ceaușistă. Acesta era doar un simplu gestionar al unui depozit de băuturi, însă s-a îmbogățit după ce a început să vândă vin contrafăcut. Potrivit unui documentar realizat de TVR, Ștefănescu ar fi condus o rețea mafiotă, iar după ce a fost descoperit de autoritățile comuniste, a fost condamnat la moarte și executat în închisoarea Jilava. Astfel, în 1981, pe 14 decembrie, la vârsta de 52 de ani, Gheorghe Ștefănescu avea să primească pedeapsa capitală.
Ștefănescu fura vin de la podgoriile din Cotești, iar apoi, pentru a justifica producția redusă dădea vina pe „dezastrele naturale. Acesta amesteca vinuri ieftine cu cele mai scumpe, iar apoi vindea băutura la preț mai mare. Se estimează că paguba pricinuită statului a fost de 4,5 milioane de dolari, adică aproape 10 milioane de euro în zilele noastre.
Conform unei legende, cu banii recuperați, comuniștii ar fi recunostruit podul Grant. Procesul lui Gheorghe Ștefănescu a durat 3 ani, urmând la ca 4 decembrie 1981 să fie executat. Dosarul său s-a numit „Vinul” și a făcut istorie în România. Acesta a fost împușcat și îngropat în cimitirul închisorii Jilava.
Alături de el au fost arestați mai mulți complici, inclusiv cei doi fii ai săi, care au murit la scurt timp după ce au fost eliberați. Amintim că Ștefănescu Gheorghe este singurul mafiot adevărat al Comunismului, devenind chiar și personaj de film la acea vreme. În anul 1984 pe marile ecrane se difuza filmul „Secretul lui Bachus”, Ștefan Mihăilescu fiind în rolul principal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau