Avertisment teribil! S&P Global: ‘Economia zonei euro este aproape sigur în recesiune. Activitatea economică s-a deteriorat atât în Germania, cât și în Franța’
Dimensiune font:
Avertisment îngrijorător pentru europeni! Scăderea activităţii economice în zona euro s-a adâncit surprinzător în decembrie, arată rezultatele unui sondaj publicat vineri, care indică faptul că economia este aproape sigur în recesiune.
Activitatea economică s-a deteriorat atât în Germania, cât şi în Franţa, în sectorul serviciilor şi în industrie.
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global, şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a scăzut în decembrie la 47 de puncte, de la o valoare de 47,6 de puncte luna precedentă. Analiştii estimau un nivel de 48 de puncte în decembrie. Este a şaptea lună de declin consecutiv.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
„Evoluţia indicatorului PMI în decembrie demonstrează şi mai mult că economia zonei euro este în recesiune„, a apreciat Andrew Kenningham de la Capital Economics.
În Germania, activitatea economică a scăzut tot mai mult, indicând recesiune la finalul anului în cea mai mare economie europeană. De asemenea, în Franţa, activitatea a scăzut mult mai rapid decât se estima, în urma declinului cererii de bunuri şi servicii.
Pentru a doua lună consecutiv, firmele au redus numărul de angajaţi. Indicatorul privind angajările a scăzut în decembrie la 49,6 puncte, de la o valoare de 49,7 puncte luna precedentă. Este cel mai redus nivel din ultimii trei ani.
Indicele PMI care acoperă sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a scăzut în decembrie la 48,1 puncte, de la o valoare de 48,7 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel de 49 de puncte.
„Aceste date confirmă aşteptările noastre privind continuarea declinului economiei din zona euro în trimestrul patru din 2023, contrar previziunilor BCE„, susţine Christoph Weil de la Commerzbank.
Şi fabricile au parte de o lună dezamăgitoare. Indicatorul pentru activitatea în industrie s-a situat în decembrie la 44,2 puncte, în timp ce analiştii estimau un nivel de 44,6 puncte. Este a 18-a lună când indicatorul este sub pragul de 50 de puncte, conform agerpres.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau