Ministerul Mediului propune „eliminarea imediată” a urșilor care atacă omul
Dimensiune font:
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, ieri, că a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care se propune eliminarea "imediată" a exemplarelor de urs brun care atacă omul. „Pe 22 septembrie, (...) am publicat pe site-ul Ministerului un nou proiect de ordin de ministru prin care propunem eliminarea imediată a exemplarelor de urs brun care atacă om, pentru că este de nepermis ca, în cazul în care viaţa umană este pusă în pericol, în momentul în care s-a produs deja un incident de genul acesta, să se mai aştepte săptămâni întregi până la aprobarea derogării”, a spus ministrul, într-un mesaj transmis la Sinaia.
Proiectul de ordin publicat pe site-ul ministerului prevede că recoltarea exemplarelor din specia urs brun care au atacat populația umană se poate realiza de către gestionarii fondurilor cinegetice în termen de 24 de ore de la producerea incidentului. De asemenea, gestionarii fondurilor cinegetice au obligația să transmită autorității publice teritoriale pentru protecția mediului de pe raza administrativ teritorială unde s-a desfășurat acțiunea de recoltare, un raport cu privire la acțiunea derulată însoțit de documentele justificative care au stat la baza recoltării, în termen de 48 de ore de la data recoltării”.
Ministrul Mediului susține că 12 state europene au cerut „răspicat” modificarea legislaţiei europene în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de urs brun şi lup. „Sunt 12 state europene care au cerut răspicat, concret, modificarea Directivei habitate în ceea ce priveşte gestionarea populaţiei de lupi şi de urşi bruni, pentru că sunt 12 state membre unde aceste carnivore mari generează conflicte din ce în ce mai multe în relaţia cu populaţia din aceste ţări, în relaţia cu fermierii, în ceea ce priveşte relaţia om-urs, în relaţia om-lup sau acele pagube care împing înainte aceste propuneri, aceste măsuri care trebuie să fie luate la nivel european”, a mai spus Tánczos Barna.
El şi-a exprimat convingerea că se vor găsi soluţii pentru reducerea atacurilor şi „conflictelor” dintre oameni şi urşi. Lucian DURBEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau