Noua lege a pensiilor își bate joc de pensionarii care au muncit zeci de ani. Seniorii care au depus dosarele de pensie în ultimele luni nu au primit banii și sunt amăgiți la ghișee

batran 12

Dimensiune font:

| 31-10-2024 17:50

 Noua lege a pensiilor își bate joc de pensionarii care au muncit zeci de ani și care au contribuit la sistemul public de pensii. Seniorii care au depus dosarele de pensie în ultimele luni, mai exact de când a intrat în vigoare Legea 360/2023 nu au primit banii și nici nu au speranța că îi vor primi prea curând. Sistemul informatic nu este nici acum funcțional pentru a opera datele persoanelor care au depus dosarul la Casa de Pensii din luna august și până în prezent. Din datele oficiale, doar la nivelul județului Iași sunt 1.500 de dosare noi. Un proaspăt pensionar a povestit cu lux de amănunte faptul că noua lege i-a adus numai probleme și că nu are speranța că va primi banii pentru care a muncit o viață întreagă. „Am depus dosarul în vară și lucrurile merg foarte greu. Mi s-a spus că se poate să primesc banii doar prin caserie deși le-am spus angajaților de la casa de pensii că am și card. Mi-au zis că sistemul nu este funcțional. Pe noi nu ne interesează. Au spus că legea nouă ne va da drepturile. Care drepturi când ei nu au bani nici pentru plata pensiilor pentru care noi am muncit ani de zile”, a spus pensionarul. Noua lege a pensiilor își bate joc de pensionarii care au muncit zeci de ani. Seniorii care au depus dosarele de pensie în ultimele luni nu au primit banii și sunt amăgiți la ghișee Zi de zi, pensionarii merg la ghișee cu speranță că poate, poate primesc banii.Zilele trecute,mai exact in zilele de luni si marti un reporter 7 est s-a deplasat la sediul Casei Judetene de Pensii Iasi.Un haos de nedescris. Un domn impreuna cu sotia ies dezamagiti si ne declara ca li s-a transmis de la ghiseu ca azi(luni) nu sunt bani de pensii si sa vina a doua zi( marti). Recent iesiti la pensie C.G si M.G s-au prezentat cu noaptea in cap pentru dreptul lor castigat dupa o munca de o viata si ne-au declarat: „Eu am avut noroc că am fost al cincilea și mi-au dat banii dar au fost persoane în urma mea care au plecat cu buzunarul gol. A iesit un scandal de nedescris, tipete, reprosuri, oameni disperati. Nu mi se pare normal”, a mai  spus pensionarul. Reprezentanții instituției spun că nu pot aplica noua lege fără a folosi programul care are formula de calcul. „Eu am depus cerere de pensionare pentru limită de vârstă în 2 septembrie și nu am primit de la Casa de Pensii niciun răspuns încă”, spune un pensionar. Probleme sunt și la pensionarii care vor să își schimbe tipul de pensie: „Eu am fost la Casa de pensii pe 26 septembrie și am făcut cerere de trecere la pensie pentru limită de vârstă, acum având pensia anticipată parțial. Nici acum nu am primit răspuns!”, spune un alt pensionar. În aceeași notă un alt pensionar se întreabă: „Când vor veni deciziile de pensionare pentru cei care au depus dosarul în septembrie?”. Dosare de pensie depus în august. Pensia NU vine „Am depus dosarul de pensionare pe 29 august 2024, dar nu am primit înca decizia de pensionare, chiar dacă au trecut cele 45 de zile. Care ar putea fi motivul și cum pot afla?”, întreabă un vârstnic. 2 firme în contractul cu Casa de Pensii „În prezent, toate casele teritoriale de pensii soluționează în flux continuu atât cererile prin care solicită verificarea deciziilor de recalculare a pensiilor emise în temeiul art.144 din Legea nr.360/2023, cât și cererile privind stabilirea/recalcularea/revizuirea drepturilor de pensie, anterior datei de 01.09.2024, conform prevederilor Legii nr.263/2010. Din cauza volumului foarte mare de activități de la nivelul caselor teritoriale de pensii se pot înregistra unele întârzieri în soluționarea unor cereri, deși funcționarii sunt implicați total în acest proces amplu de soluționare a cererilor cu celeritate”, spune Casa de Pensii. Oficialii acestei instituții indică, apoi, firmele care ar fi trebuit să se ocupe de acest sistem. „În baza Acordului Cadru încheiat între Casa Națională de Pensii Publice și Asocierea Arobs Systems și Wing Leading Edge, Casa Națională de Pensii Publice a încheiat Contractul subsecvent, având ca obiect prestarea de “ Servicii de asistenţă tehnică, mentenanţă corectivă și evolutivă pentru sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice”, respectiv: „3.3. Implementarea altor modificări legislative sau cerințe specifice de modificare – Implementarea prevederilor Legii nr.360/29.11.2023 privind sistemul public de pensii-ETAPA I.” Casa de Pensii recunoaște că mai sunt lucruri de făcut până când acest sistem să devină complet funcțional. „Contractul a prevăzut mai multe etape de realizare a soluțiilor informatice, în conformitate cu stadiul de aplicare a Legii nr.360/2023, ultima etapă fiind în octombrie 2024. În prezent, se efectuează activitățile specifice de implementare a tuturor funcționalităților aplicațiilor informatice. Totodată, precizăm că în procesul complex de implementare a noului cadru legislativ, care presupune atât inscrierile noi la pensii, cât și recalculările prevăzute de Legea nr.360/2023,  softul necesar este asigurat de același consorțiu (cel indicat mai sus n.red.)”, arată Casa de Pensii pentru Newsweek România. Ce conține contractul dintre cele 2 firme cu Casa de Pensii? Contractul la care face referire Casa de Pensii se numește „Servicii de asistenţă tehnică, mentenanţă corectivă și evolutivă pentru sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice”. Firmele mai sus menționate urmau să asigure „Platforma de Management al Calității Aplicațiilor si Testare Functionala Automata, Mentenanța corectivă suport și administrare și Mentenanță evolutivă”. Data transmiterii în SEAP a contractului este 28 septembrie 2023, iar valoarea contractului este de 12.625.000 de lei. Oferta declarată câștigătoare a fost desemnată pe baza raportului „Cel mai bun raport calitate – preț” Contractul este AICI și este în valoare de 12.625.000 lei. Contractul a fost semnat cu o asociere de 2 firme: Wing Leading Edge și Arobs Systems, conform Newsweek. Amândouă companii au mai făcut afaceri cu statul român. Firmă cu 3 angajați și 2 ani de activitate lucrează pentru Casa de Pensii Grupul de firme Arobs deținut de omul de afaceri Voicu Oprean a câștigat contracte cu statul în valoare totală de 50.000.000 lei din care cel mai mare este cel cu Casa de Pensii, la care ne referim acum. Arobs System SRL are o evoluție ciudată. E înființată de numai 3 ani. În 2022 a avut cifră de afaceri de 1.100.000 de lei. Un an mai târziu, în anul 2022 cifra de afaceri a explodat la nu mai puțin de 33.000.000 lei. Este o creștere neverosimilă cu numai 3, respectiv 5 angajați. Ce spun cele 2 firme despre întârzierile de la Casa de Pensii: NU există Companiile mai sus menționate au oferit un răspuns comun pentru Newsweek România susținând că nu există întârizeri decât, poate, în câteva cazuri Contrazicând, astfel, atât Casa de Pensii, dar și declarațiile pensionarilor. „Casa Națională de Pensii nu are în implementare un sistem informatic integrat. Implementarea unui astfel de sistem este parte a unor proiecte viitoare, finanțate din fonduri europene. Considerăm că formularea privind întârzieri în implementare este eronată”, spune reprezentații celor 2 companii. Această declarație vine în contextul în care cele 2 companii au încheiat un contract de peste 12.600.000 lei care se numește: Servicii de asistenţă tehnică, mentenanţă corectivă și evolutivă pentru sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice” Cele două companii arată cu degetul spre Casa de Pensii care ar fi vinovată exclusiv de întârzierile privind emiterea noilor dosare de pensie și a unor decizii de reclaculare. „Furnizarea serviciilor de Casa de Pensii este dependentă atât de existența software-ului, cât și de capacitatea CNPP de a face față volumului de muncă necesar. La 1 septembrie 2024, au fost emise peste 4,4 milioane de decizii de recalculare, iar majoritatea celor rămase au fost finalizate. Mai sunt în curs de soluționare câteva cazuri complexe care necesită analize suplimentare”, spun reprezentanții celor 2 firme într-un răspuns comun pentru Newsweek România. CONCLUZIE Casa Națională de Pensii încearcă să minimizeze faptul că un număr mare de pensionari NU își primesc deloc pensia sau o primesc, dar fără creșterile de la recalculare. Șeful Casei de Pensii a promis că va rezolva situația până la 1 noiembrie, dar acest lucru este imposibil spun sursele Newsweek. Mai mult, în fiecare lună se adună noi dosare de pensii. Până la 1 martie 2025, Casa de Pensii va avea de recalculat alte sute de mii de dosare pentru Mica Recalculare. NU este prima oară când un sistem informatic NU funcționează în România. Iar asta dă peste cap viețile oamenilor. Dialogul complet avut de Newsweek cu reprezentanții Wing Leading Edge și Arobs Systems Care este motivul pentru care, din punctul dvs de vedere, sistemul informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice NU functioneaza? Sistemul informatic al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) funcționează, altfel plata pensiilor nu ar fi posibilă. Sistemul CNPP este unul dintre cele mai complexe sisteme naționale, fiind format din sute de mașini virtuale cu soluții diverse. Implementarea inițială a acestui sistem a avut loc în 2012, iar noi asigurăm mentenanța acestui sistem începând cu sfârșitul anului 2023, perioadă în care serviciile noastre au respectat cerințele contractuale. Din ce cauza exista intarzieri in implementarea sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice?  CNPP nu are în implementare un sistem informatic integrat. Implementarea unui astfel de sistem este parte a unor proiecte viitoare, finanțate din fonduri europene. Considerăm că formularea privind întârzieri în implementare este eronată. În cadrul mentenanței evolutive, am dezvoltat și continuăm să dezvoltăm funcționalități noi pentru adaptarea sistemului existent la modificările legislative, așa cum a fost cazul noii legi a pensiilor, ocazie cu care au fost implementate numeroase funcționalități, iar altele se află în diverse stadii de dezvoltare, testare, intrare în producție. Stadiul fiecărei funcționalități este dependent de anumite etape sau funcționalități anterioare și de aceea ele nu pot fi dezvoltate, testate sau trecute în producție decât într-o anumită succesiune. Această situație ține atât de logica proceselor casei de pensii, cât și de arhitectura software-ului existent în casa de pensii, software care a fost preluat de partenerii acestui proiect pentru mentenanța și dezvoltare (el fiind dezvoltat în această arhitectură de alte firme în trecut). Furnizarea serviciilor de CNPP este dependentă atât de existența software-ului, cât și de capacitatea CNPP de a face față volumului de muncă necesar. La 1 septembrie 2024, au fost emise peste 4,4 milioane de decizii de recalculare, iar majoritatea celor rămase au fost finalizate. Mai sunt în curs de soluționare câteva cazuri complexe care necesită analize suplimentare. Considerati ca firma dvs are vreun aport la aceasta intarziere? Eforturile noastre și ale CNPP sunt semnificative, și datorită acestora sistemul funcționează, iar eventualele întârzieri la anumite elemente sunt sub control. Din punct de vedere al volumului de muncă, noi avem capacitatea de a aloca resursele necesare, însă logica sistemului impune un ritm precis de dezvoltare. Atât persoanele cheie de la noi (analiști, dezvoltatori, etc.) cât și din CNPP fac eforturi deosebite pentru scurtarea cât mai mult a etapelor necesare. Am putea considera spre comparație darea în producție a sistemului preluat de noi, când au existat întârzieri pe eșantioane mai mari de până la 11 luni. Din punct de vedere informatic, acum se pot emite deciziile de recalculare rămase pe măsură ce sunt introduse datele necesare, pot fi introduse datele pentru dosarele noi și, din luna noiembrie, va începe calculul pensiilor noi. Este important de avut în vedere efortul făcut de toți angajații Casei de Pensii pentru a pune la punct metodologiile după care au fost dezvoltate noile module, testele intensive pe care le-au făcut asupra acestora în paralel cu activitatea zilnică și cea legată de corecturile necesare la recalcularea pensiilor. Introducerea datelor pentru noua lege a pensiilor a fost efectuată pe parcursul mai multor ani de peste 1.000 de angajați (angajați special în acest scop). Deși au fost numeroase criterii și metode de verificare, orice greșeală de introducere a acestor date la nivelul celor 4,6 milioane de pensionari a fost regăsită acum la recalcularea pensiilor, generând un alt efort de corectare și reemitere a deciziilor. Ca să putem fi în situația ca pe 01.09.2024 să fie emise peste 4,4 milioane din deciziile de recalculare, eforturile noastre și ale CNPP au fost uriașe. Noi am beneficiat de suportul angajaților implicați care au folosit atât timpul de serviciu, cât și din timpul lor personal pentru a susține ritmul implementărilor. Cu toții au înțeles importanța activităților în care au fost implicați. Pentru CNPP, trecerea la noua lege a mărit activitatea de câteva ori. Pe lângă activitatea curentă, persoanele cheie din CNPP au trebuit să participe și la alcătuirea metodologiilor de aplicare a noii legi, cu rezolvarea tuturor spețelor apărute, la testarea noului sistem și la transferul cunoștințelor către ceilalți angajați. Pentru toți angajații CNPP, au fost activități suplimentare legate de verificare a deciziilor de recalculare, corectarea erorilor în datele introduse în ultimii ani de cei 1.000 de angajați, răspunsuri la clarificări/contestări ale deciziilor de recalculare, completarea datelor pentru pensionarii care au venit cu informații suplimentare conform noii legi, introducerea datelor pentru pensiile noi în paralel cu pregătirea pentru înțelegerea funcționării noilor module informatice și aplicarea cunoștințelor pe cele mai diverse spețe. Nu ar trebui uitat și faptul că, în același timp, a fost modificat pragul de impozitare pentru pensii, iar la sfârșitul anului va trebui finalizat și procesul de indexare a pensiilor. Deși legea a fost publicată în 04.12.2023, definirea exactă a metodologiei de aplicare la nivelul CNPP a putut începe abia după publicarea normelor de aplicare, respectiv sfârșitul lunii februarie 2024. Contractul nostru subsecvent a fost emis la sfârșitul lunii martie 2024.. Cine trebuia să se îngrijească de softul Casei de Pensii? Wing Leading Edge e deținută de omul de afaceri Cristian Gâlmeanu și a câștigat contracte cu statul în valoare de 35.000.000 de lei din care cel mai mare este cel încheiat cu Casa de pensii în 2023, alături de Arobs Systems. Anterior, în 2020, Wing Leading Edge încheiase un alt contract tot cu Casa de Pensii în valoare de 6.700.000 lei pentru mentenanța sistemului informatic al Casei de Pensii și o serie de alte contracte subsecvente cu aceeași instituție în valoare de 4.200.000 lei pentru același sistem informatic. Un alt mare contract cu statul este cel încheiat cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru 11.000.000 lei, necesar pentru servicii de mentenanță a sistemelor informatice și încheiat în 2023. Firma a încheiat cu 1.000.000 euro profit anii 2023 și 2022. A avut 1.800.000 euro profit în 2021. Are și datorii de 7.000.000 de lei
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
An dificil: urmează tăieri salariale și posibile concedieri într-un sector strategic din România
12/01/2025 10:57

Restructurarea este cuvantul de ordine in 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să infrunte realitatea tăierilor de sala ...

Dragoș Damian: 'A trebuit să vină un ungur la Finanțe să ne spună să cumpăram ceva Fabricat în România'
12/01/2025 10:44

Ne spune Ministrul Finantelor la inceputul anului 2025, un an greu, că „dacă 18 milioane de romani nu suntem atenti ca in momentul in care punem mana pe un produs, acel produs să fie romanesc, să fie prod ...

Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Acvității Instutului de Medicină Legală Iași”
12/01/2025 10:00

 Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernantă Digitală Specifică Acvitătii Instutului de Medicină Legală Iasi”

Mii de români rămân fără locuri de muncă
11/01/2025 13:00

Anul debutează cu concedieri masive in fabricile din Romania. Mii de romani au fost deja lăsati fără locuri de muncă, iar alte cateva sute vor fi concediati in cursul acestei luni. Semnalele sunt ingrijor ...

Alimentele de bază se vor scumpi. Mâncarea va deveni un lux
11/01/2025 12:30

Romanii se pregătesc pentru noi scumpiri la alimente. Specialistii avertizează că preturile vor creste semnificativ in următoarele luni. Situatia economică globală si costurile de productie tot mai mari s ...

Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Acvității Instutului de Medicină Legală Iași”
11/01/2025 10:00

 Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernantă Digitală Specifică Acvitătii Instutului de Medicină Legală Iasi”

COMUNICAT DE PRESĂ “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” Comuna Golaiesti, județul Iasi
10/01/2025 12:47

 COMUNICAT DE PRESĂ “PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată” Comuna Golaiesti, judetul Iasi

Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Acvității Instutului de Medicină Legală Iași”
10/01/2025 09:19

 Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernantă Digitală Specifică Acvitătii Instutului de Medicină Legală Iasi”

Gaura din buget a fost uriașă în 2024 - Ministrul Finanțelor anunță un 'an al solidarității'
10/01/2025 00:07

Romania a incheiat anul 2024 cu un deficit de 8,6%, iar anul 2025 o să insemne o incadrare intr-un deficit de sapte la sută, spune, joi, ministrul de Finante, Tanczos Barna. Tanczos Barna a declarat, joi sea ...

Ministrul Educației nu exclude majorarea salariilor profesorilor: Cu o condiție majoră
10/01/2025 00:04

Ministrul Educatiei nu exclude o posibilă majorare a salariilor din sistemul de Invătămant. Daniel David precizează că nu se pune problema unor indexări la inceput de an, ci că e nevoie de răbdare si o ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei