Poșta Română restructurează peste 400 de posturi din administrația centrală. Directorul general: Avem între 6 și 10 semnături pe fiecare document

6

Dimensiune font:

| 05-01-2023 16:14

Poșta Română intenționează reducerea organigramei cu 481 de posturi în administrația centrală, circa 50% din total, potrivit unei scrisori semnate de directorul-adjunct Carmen Mirela Alecu, intrate în posesia Libertatea. Valentin Ștefan, directorul general al companiei, spune că societatea este în proces de eficientizare și că activitatea Poștei nu va fi perturbată de restructurări.

Directorul adjunct acuză că se fac presiuni asupra angajaților să plece voluntar în schimbul a 4-5 salarii compensatorii și că noua organigramă nu are un fundament real și corect, fiind realizată într-o totală lipsă de transparență. „Vor avea loc concedieri care vor genera acționări în instanță pe numele companiei. Având în vedere încălcarea legislației muncii, procesele vor fi pierdute de companie, în consecință vor fi generate costuri de despăgubire a celor concediați”, se arată în scrisoare destinată premierului Nicolae Ciucă, ministrului comunicațiilor Sebastian Burduja, conducerii companiei și sindicatelor, intrată în posesia Libertatea. Digitalizare fără softuri Aceasta spune că societatea nu va putea funcționa cu 50% personal administrativ, deoarece compania nu deține softuri de specialitate.

Valentin Ștefan – directorul general al companiei – a confirmat că societatea se află în restructurare, conform Libertatea.

„Suntem în proces de tentativă de restructurare de un an și jumătate. Până acum o lună nu am putut să o facem din cauza sindicatului. Anul trecut, estimarea era de reducere a organigramei cu 419 posturi, iar economia ar fi de 3,5 milioane de lei pe lună”,
afirmă Valentin Ștefan. „Deja s-a redus într-un an de zile organigrama administrației centrale cu aproximativ 100 de posturi prin pensionări și plecări voluntare. În acest moment, sunt 1.081 de persoane în administrația centrală, dar aici intră 300-350 în domeniul operațional, de care nu ne atingem. Astfel, se va reduce personalul administrativ central cu circa 50-60%”, a completat acesta.

Statisticile de la baza restructurărilor Valentin Ștefan a argumentat și cum a luat decizia. Conform acestuia, compania are 1.700 de oameni ca personal administrativ la nivel de țară, incluzând aici sediul central și cele județene. Acest lucru înseamnă 8% din numărul total.

„O companie brici ar trebui să funcționeze cu mai puțin de 5%, cu 3-4%. De asemenea, alocarea bugetară pentru personalul administrativ este de 12-13% din bugetul total salarii. Indiferent ce companie ești, nu poți să funcționezi așa”, susține Valentin Ștefan. Directorul dă ca exemplu Poșta din Cehia, unde costurile cu salariile personalului administrativ reprezintă 8% din total.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:15

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
”Am ajuns să luăm de la pensionari, copii si nevăzători pentru a acoperi găurile din buget”. Ordonanța Trenuleț, sinonimă cu sărăcia: Avertismentul economistului Negrescu
28/12/2024 18:32

FMI devine, pe zi ce trece, singura noastră salvare - este concluzia analistului economic Adrian Negrescu, după mai multe mesaje tăioase cu privire la ce se intamplă, cu adevărat, cu banii in Romania. ...

Georgescu: Pregătiţi-vă. Vom intra în sevraj economic
28/12/2024 14:14

Economistul Radu Georgescu crede că Romania, care in ultimii şapte ani a funcţionat pe bază de imprumuturi, va intra in sevraj economic. El spune că in toţi aceşti ani, 90% din banii imprumutaţi s-au du ...

Guvernul Ciolacu II începe cu austeritate
28/12/2024 13:37

Guvernul Ciolacu II incepe cu austeritate: pensii inghetate, salarii blocate si drepturi suspendate, avertizează PETRISOR PEIU, Primul act care va fi emis de Guvernul Ciolacu II, asa-numita „ordonantă tren ...

Se scumpesc benzina și motorina
28/12/2024 10:17

Benzina şi motorina vor costa mai mult de la 1 ianuarie, ca urmare a creşterii cu aproximativ 6% a accizelor la carburanţi, potrivit unui document publicat de Ministerul de Finanţe. Preţul unui litru de b ...

O știre care va enerva diaspora! Guvernul Ciolacu a dat undă verde taximetriștilor din Nepal, Sri Lanka și Vietnam să lucreze în România pe Uber/Bolt
28/12/2024 09:28

Guvernul PSD-PNL-UDMR a dat undă verde ca cetăteni din Nepal, Sri Lanka, Vietnam si Filipine să sustină examenul in limba engleză pentru a deveni taximetristi si soferi Bolt/Uber, anuntă Dan Tanasă. “ ...

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 ianuarie, ca urmare a creșterii accizelor la carburanți
27/12/2024 22:20

 Benzina si motorina vor costa mai mult de la 1 ianuarie, ca urmare a cresterii cu aproximativ 6% a accizelor la carburanti, potrivit unui document publicat de Ministerul de Finante. Pretul unui litru de b ...

DOCUMENT - Guvernul a luat decizia: Pensiile NU vor crește de la 1 ianuarie 2025
27/12/2024 18:17

Coalitia de guvernare a finalizat Ordonanta trenulet, care va fi adoptată de către Guvern, iar pentru pensionari vestile sunt cat se poate de rele. Pensiile nu vor fi indexate cu rata inflatiei de la 1 ianuar ...

O nouă perioadă va fi inclusă în calculul vechimii în muncă. Ce pensionari sunt avantajați de această prevedere
27/12/2024 11:31

Veste bună pentru pensionari deoarece o nouă perioadă va fi inclusă in calculul vechimii in muncă pentru stabilirea drepturilor bănesti cuvenite. Astfel, de-acum inainte se iau in calcul si studiile maste ...

Guvernul Ciolacu îngroapă România în datorii: dobânzi de peste 7%, de trei ori mai mari decât în Germania
27/12/2024 09:34

Romania continuă să se afunde intr-o criză financiară fără precedent, sub guvernarea Ciolacu. Cu o dobandă de peste 7% pentru imprumuturile de pe pietele externe, tara noastră plăteste un pret de trei ...

Ratele bancare s-au dublat față de acum 4 ani: Ciolacu și Iohannis, responsabili pentru distrugerea bunăstării românilor
27/12/2024 09:30

In ultimii patru ani, ratele bancare ale romanilor au crescut alarmant, ajungand să se dubleze in unele cazuri. Sub guvernările succesive ale lui Marcel Ciolacu si in timpul mandatului lui Klaus Iohannis, rom ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei