VIDEO/FOTO - Patroana unui aprozar din Timișoara a oferit gratis toată marfa trecătorilor. Magazinul a fot demolat de către Primărie

2242844WhatsAppImage20220115at130355

Dimensiune font:

| 14-02-2022 10:30

După terase, acțiunile de demolare ale primăriei au continuat și cu alte societăți comerciale din oraș. Patroana unui aprozar le-a oferit trecătorilor toată marfa gratis, în timp ce muncitorii așteptau să demoleze construcția ridicată ilegal. Totul a fost transmis live, pe Facebook.


Aprozarul, ridicat lângă un bloc din zona Dâmbovița din Timișoara, face parte din seria construcțiilor care au fost demolate vineri, de angajații STPT și ai primăriei, pentru că nu aveau autorizațiile necesare de funcționare sau nu respectau reglementările în vigoare.

Cei de la primărie spun că patronii au fost anunțați încă de câteva luni cu privire la demolare, astfel că vineri, angajații STPT au fost trimiși în zonă. În momentul în care și-a dat seama că aprozarul va fi demolat, patroana acestuia i-a îndemnat pe trecători să se servească gratuit cu tot ce au nevoie. Totul a fost transmis live pe Facebook, în semn de protest.

Reprezentanții primăriei, cu ajutorul angajaților STPT, au început acțiunile de demolare a construcțiilor ridicate fără autorizații sau care nu respectă legea, la Timișoara. Pe lângă terasele din zona centrală, vineri a fost demolat aprozarul, dar și o florărie, ambele în zona Dâmbovița.

Reprezentanții primăriei spun că vor ridica toate construcțiile ridicate ilegal sau care nu respectă legea, construcții pentru care au obținut astfel de decizii în instanță. Susțin că sunt în faza finală de elaborare a unui nou regulament de „ocupare a domeniului public, care sa pună ordine în tot haosul din oraș”. Urbaniștii vor alege un concept de chioșcuri stradale, unitar, care să se aplice în tot orașul. După ce regulamentul va fi complet el va fi trecut prin consiliul local, iar apoi vor fi scoase la licitație amplasamentele.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:29

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
2024, cel mai cald an din istorie
07/11/2024 12:00

Anul 2024 va fi aproape sigur cel mai cald an inregistrat vreodată, a declarat joi Serviciul Copernicus privind Schimbările Climatice (C3S) al Uniunii Europene. Datele au fost făcute publice inaintea summitu ...

Abatoarele din Europa, cucerite de români
07/11/2024 11:04

Măcelarii romani sunt apreciati astăzi in abatoare din intreaga Europă, lucrand, in număr de mai multe mii, in cadrul celor mai mari fabrici din industria cărnii, in tări precum Germania, Austria, Italia, ...

Lansarea proiectului: GRUSMAN EUROLOGISTICS SRL
07/11/2024 10:37

 Lansarea proiectului: GRUSMAN EUROLOGISTICS SRL

COMUNICAT DE PRESA “Dezvoltarea societatii INFRACONCEPT SRL”, cod Smis 317175
07/11/2024 10:18

 COMUNICAT DE PRESA “Dezvoltarea societatii INFRACONCEPT SRL”, cod Smis 317175

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” KAMA CUTTING SRL,
07/11/2024 09:00

„PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată!”  KAMA CUTTING SRL,

Lansarea proiectului: SC ANGELA INTERNATIONAL SRL
07/11/2024 09:00

 Lansarea proiectului: SC ANGELA INTERNATIONAL SRL 

 COMUNICAT DE PRESA. Investiţii pentru digitalizarea companiei CAMBRIDGE STAR SRL. Lansarea proiectului
07/11/2024 09:00

  COMUNICAT DE PRESA. Investiţii pentru digitalizarea companiei CAMBRIDGE STAR SRL. Lansarea proiectului

Dolarul a crescut cu peste 6 bani
06/11/2024 22:08

Victoria lui Donald Trump la alegerile prezidentiale din Statele Unite si recastigarea de către republicani a Senatului american au determinat aprecierea dolarului si a criptomonedelor. Rămane de văzut cum ...

COMUNICAT DE PRESA ÎNCEPERE PROIECT COD SMIS 320487 Data: Noiembrie 2024 Digitalizarea activității JUNIOR MED SRL
06/11/2024 15:26

COMUNICAT DE PRESA ÎNCEPERE PROIECT COD SMIS 320487 Data: Noiembrie 2024 Digitalizarea activitătii JUNIOR MED SRL

COMUNICAT DE PRESA „Imbunatatirea serviciilor sociale, recreative si a spatiilor publice urbane in Municipiul Campulung Moldovenesc”
06/11/2024 15:19

 COMUNICAT DE PRESA „Imbunatatirea serviciilor sociale, recreative si a spatiilor publice urbane in Municipiul Campulung Moldovenesc”

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei