Cornel Nistorescu:Urșii prin Parlamentul României

Dimensiune font:

| 15-07-2024 11:35

Nu mai avem altă soluție decît împușcarea urșilor care umblă hai-hui în căutare de hrană, jucăuși sau amenințători prin comunități. Nici un ONG-ist și nici un super- dresor nu-i mai poate întoarce în inima codrului pe cei care s-au învățat să cerșească la marginea șoselei, prin cartiere sau să își facă rost de hrană atacînd gospodăriile țărănești.

Ultima tragedie a fost și semnalul pentru modificarea legislației dublată și de oarece propagandă electorală. Așa că avem parte de o sesiune de urgență a Parlamentului. De data aceasta nu pe seama pensiilor sau a cedării unității Patriot, ci pe seama urșilor care coboară prin localități și mai sfîrtecă turiști pe traseele montane.

Situația de criză nu se putea reglementa cu o Ordonanță de Urgență pentru că Marcel Ciolacu, un pasionat pescar și vînător (gonaci și cărător de puști la Omar Hayssam!), nu este dispus să riște admonestări europene și fluierături ONG-iste. A convocat o sesiune de urgență a Parlamentului ca să ne arate că este un sensibil la tragedia petrecută pe Jepii Mici din Munții Bucegi și că îi pasă de spaima Elenei Lasconi, căreia i-a trecut un urs fioros printr-o cuvîntare.

Adevărul este că lucrurile au luat-o razna și riscăm să ne trezim și cu alte tragedii, dar și cu dezechilibre periculoase. Avem cam tot atîția urși cam cîți politicieni flămînzi, oportuniști și proști conduc România. Pînă acum au conviețuit cu toții, oameni și urși într-o tîrguială tipică țării noastre. Politicienii au scăldat-o, urșii au cerșit, au făcut figurație pentru selfie-uri, au mai șterpelit de prin gospodării exact cum fac politicienii din banii publici. Și fiecare a mai cedat cîte o victimă, ba la braconaj, ba la campaniile DNA.

Nu mai merge! Urșii îi vor întrece ca număr și pericol pe politicieni, iar sesiunea de urgență a Parlamentului României trebuie să pună capăt acestei situații.

De obicei, nu sunt de acord cu partidele și nu le fac curte. Știu că îndărătul oricărei situații critice se ascunde un interes. Și, dacă ajunge în Parlament, e clar. Interesul este uriaș. Sau pericolul. Exact ca în disputa cu rezultatul testului la droguri în maximum 72 de ore.

Să nu vă imaginați că statul va investi pentru numărul necesar de laboratoare de testare. O va face numai la Sfîntul Așteaptă. Așa că vor sări în ajutor cei care vor investi și vor elibera rezultatele mai repede. Probabil că sunt deja cîțiva clienți politici așezați în blocstarturi și abia așteaptă să dea drumul la afacere. Dar testul se va face pe bani, iar în regim de urgență de două ori mai repede și de trei ori mai scump. Ca la testele de Covid! Și, la urmă, vor veni și testele ”la chiuvetă”.

Să revin la partide și la urșii numeroși. În proiectul de lege al UDMR, Tanczos Barna a gîndit și a formulat corect. El a și declarat săptămîna trecută: „Avem urşi în afara habitatului lor natural. Vin urşii în zonele locuite. Acolo trebuie să avem intervenţia imediată, fără proceduri complicate, fără telefoane, fără aprobări, acel comitet pentru intervenţie să decidă la faţa locului ce trebuie să facă în cazul acelui urs, dacă este agresiv, dacă poate fi relocat”(….). ”Este vorba despre o intervenţie a omului într-o populaţie de animal sălbatic, ursul brun, care este în vârful lanţului trofic, ştie toate lumea că nu există alt duşman decât omul şi omul este responsabil pentru controlul şi managementul acestei populaţii. Vedem cum se dubleaza, se triplează numărul judeţelor unde se raportează pagube, se dublează, se triplează numărul apelurilor la 112”. (Tanczos Barna).

Nu mai este loc de lugu-lugu. Mor oameni, pagubele din gospodăriile țărănești sunt din ce în ce mai mari, iar pericolul de la marginea orașelor montane depășește orice imaginație. Urșii care s-au învățat cu tomberoanele și cu cerșitul la marginea șoselelor nu se mai întorc niciodată în inima codrului. Eventual, se învață în apartamente, garaje și magazii. Ei trebuie eliminați, iar numărul lor scăpat de sub control redus la cifre rezonabile. Mai mult, binevoitorii care ademenesc urșii și nu înțeleg ce reflexe produc în comportamentul animalelor sălbatice trebuie sancționați drastic.

Altfel ursuleții de la Ploiești vor ajunge la marginea Bucureștilor și pe la frații lor din Parlament.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Singura salvare, rațională și pacificatoare = guvern tehnocrat!
11/05/2025 15:25

 Dorian OBREJA Nu stiu altii cum sunt, sau cum vor fi, dar eu, in dimineata zilei de 19 mai, voi respira pe jumătate usurat. Asa, ca la trecerea – sper definitivă – a unei perioade de minimu ...

Votatul „în draci” și efectul de bumerang
06/05/2025 16:30

 Dorian OBREJA Cu mai mult timp inainte de 4 mai – poate chiar incepand de la data anulării alegerilor precedente – in randul unei părti a romanilor (indiferent dacă erau in tară sau afar� ...

Drumul candidaților e pavat cu bune intenții
30/04/2025 06:25

Dorian OBREJA Ieri a fost prima dezbatere dintr-un sir de trei, manifestări menite, intr-o oarecare măsură, să mai schimbe cate ceva in perceptiile si simpatiile electoratului (deja retragerea de la aceast ...

Drumul candidaților e pavat cu bune intenții
29/04/2025 18:34

Dorian OBREJA Ieri a fost prima dezbatere dintr-un sir de trei, manifestări menite, intr-o oarecare măsură, să mai schimbe cate ceva in perceptiile si simpatiile electoratului (deja retragerea de la aceast ...

„Atacul juridic” eșuat = turul 2 înmormântat
28/04/2025 19:22

 Dorian OBREJA Trăim, de mai bine de un deceniu, intr-o perioadă in care, nu stiu din ce motive - sociologii ar trebui să ne spună, sunt la modă „lovituri de stat” (de la cele propriu-zis ...

   Miticii mușcă din autostrada către Iași
20/04/2025 22:11

Dan M.BREZULEANU * dezbinarea, chiar dacă e un substantiv ieftin, face din actiunile fiecărui neghiob chestiuni fascinante Textul e mai vechi, dar din ce in ce mai actual! E vorba de miticii capitalei si de ...

Moldova n-are umbrelă; nici NATO, nici românească!
14/04/2025 17:54

Dorian OBREJA Tocmai ce mă decisesem să abordez subiectul din randurile care urmează, cand mi-a parvenit o stire care il completeză de minune.  „Armata franceză desfăsoară operatiuni de cart ...

Campania prezidențialelor = război al tuturor cu toți
13/04/2025 20:51

Dorian OBREJA În mod teoretic (asta poate să insemne, din păcate, si utopic...), alegerile sunt sinonime cu desemnarea cuiva dintre mai multi, decizia de selectionare in favoarea cuiva. Cu alte cuvint ...

Cornel Nistorescu:Sprînceană și Ciolacu trag clopotele la americani
09/04/2025 07:41

Cam cit il duce mintea pe Ciolacu, cam atita si face! S-a gindit să incerce pe la o usă din spate la Donald Trump. Nu cu o strategie, nu cu hotărire de guvern sau cu o campanie, nu pe căi diplomatice si nu ...

 Trumpismul, între două tsunami
08/04/2025 20:19

Dorian OBREJA Să facem o scurtă incursiune in perioada ultimelor 10 luni. 10 iunie 2024; potrivit unui sondaj, presedintele american Joe Biden se situează „la mică distantă” in fata ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei