Împodobeşte, mamă, bradul, dar de Crăciun şi nu de la Paşte!

 

Dorian Obreja

Mai întâi de toate, am să vă relatez două întâmplări, care, la prima vedere/citire, ar putea să pară poveşti. Chiar dacă ar fi să fie aşa, ce poate fi rău să (mai) credem în poveşti?, mai ales într-o lume şi o vreme tot mai asaltate de chestiuni terifiante, de natură a duce, dacă nu  la alienare, cel puţin la îndepărtarea de tradiţii; şi cred că nu mai este nevoie, cel puţin pentru oamenii cu logică şi bun simţ, să mai pledez în favoarea păstrării celor de pe urmă. Sau, dacă e nevoie, apelez la un citat din Alexandru Vlahuţă: „...datinile...sunt arhivele popoarelor... Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri.”.

Prima întâmplare se spune că ar fi avut loc prin secolul XVI, când un reformator protestant a devenit prima persoană care a adăugat lumânări aprinse la un brad – ce deja era utilizat, împodobit, în perioada Crăciunului. Pentru că personajul amintit, mergând spre casă, a fost impresionat de strălucirea stelelor ce sclipeau printre ramurile unui astfel de arbore, şi a dorit să recompună, în interiorul casei sale, imaginea aceasta de vis.

Mergând pe firul istoriei şi încercând să aflăm cât mai multe despre subiect, consemnăm că, se pare, primul brad de Crăciun împodobit ar fi apărut pe la 1510, ajungând şi în America, aproape de 1750, de unde, mult mai târziu, s-a întors sub alte forme şi obiceiuri.

Indiferent cine ar fi fost la originea transformării bradului în simbol al marii sărbători (debutul se pare că ar data de pe vremea romanilor), încetul cu încetul împodobirea acestuia a devenit una dintre cele mai aşteptate şi mai iubite datini – pentru că, dincolo de semnificaţia religioasă (figurată, îndeosebi, prin poziţionarea în vârful copacului a unei stele, aducând aminte de cea care i-a călăuzit pe magi până la Bethleem), ea însumează momentele de înfrigurată nerăbdare şi emoţie ce preced sosirea mitologicului Moş Crăciun şi a împărţirii darurilor.

Iată de ce, acei care vor să respecte în mod strict datina, împodobesc bradul exact în ziua de 24 decembrie.

Cea de a doua întâmplare - de fapt o sumă de întâmplări, căci s-a repetat, an de an, pe întreaga perioadă a copilăriei – se referă chiar la autorul acestor rânduri. Emoţionat peste măsură când tatăl său aducea acasă un brad, şi cu emoţia crescând în zilele următoare, când, împreună cu părinţii, pregătea podoabele; pe atunci, cele mai multe dintre ele nu se luau de prin magazine, ci erau confecţionate manual, cu migală şi drag: nuci şi ghinde învelite în staniol, frânturi de vată care să imite zăpada, hârtie gofrată tăiată astfel încât să rezulte lănţişoare. După care, exact în ziua de Ajun, urma împodobirea şi, apoi, feeria: aprinderea lumânărilor şi artificiilor, sosirea tainică a personajului şi bucuria nemărginită la primirea cadourilor, oricât de simbolice ar fi fost ele...

De ce scriu toate acestea? Recunosc, din nostalgie şi cu tristeţe. Pentru că nu pot să nu constat victoria consumerismului, căruia îi cad pradă tot mai mulţi, îndeosebi aparţinând tinerei generaţii, şi ce constă în împodobirea bradului de pe la începutul lui decembrie, dacă nu chiar mai devreme. Mergând pe acest drum, şi pentru că tot sunt folosiţi din ce în ce mai mult arbori artificiali (ceea ce e bine pentru natură), s-ar putea ajunge ca momentul să aibă loc la puţin timp după Paşte...

P.S. Despre ce a adus Moş Nicolae românilor şi politicienilor ieri, desigur, în editorialul de mâine!