O campanie adormitoare

 Dorian OBREJA

În urmă cu aproape o lună, comiteam un editorial cu titlul „O campanie respingătoare”. Mai bine mai târziu decât niciodată, revin acum cu o erată: prima parte a titlului ar fi trebuit să fie „o pre-campanie”; asta întrucât campania propriu-zisă a început abia pe 10 mai (și se va încheia, spre știința tuturor, pe 8 mai dimineață). În editorialul menționat, subliniam că, acumulându-se din ce în ce mai multă urâțenie în perioadele premergătoare mergerii la vot, s-a creat, în rândul electoratului, o stare de respingere, materializată din ce în ce mai elocvent, dar și mai îngrijorător, în absenteismul înregistrat la urne.

Dacă, în 1990, prezența era de 86,19 %, după acest s-a consemnat o scădere constantă: 1992 - 76,29%; 1996 - 76,01%; 2000 - 65,31%; 2004 - 58,93%; 2008 - 39,26%; 2012 – 42%; 2016 – 40%;  în 2020, s-a stabilit recordul negativ – 33 la sută! Din cel mai recent sondaj de opinie dat publicității, ar rezulta că aproape 60 % dintre români declară că se vor prezenta la vot pe 9 iunie, dar, spun specialiștii în domeniu,  cifra reală de prezență va fi mai apropiată de 50 %.

Îmi iau îngăduința să nu cred în această prognoză și să cred că procentul celor prezenți va concura, mai degrabă, cu acela înregistrat în urmă cu patru ani. Și asta pentru că, într-un fel paradoxal, însă și totalmente contraproductiv, după o perioadă respingătoare (dar și foarte activă, dinamică, plină de nerv și...nervi), a urmat una adormitoare. În care nu se întâmplă nimic sau mai nimic. Cel puțin pentru aceia dintre potențialii votanți obișnuiți cu metodele mai tradiționale: mitinguri, întâlniri cu alegătorii, dezbateri la televiziuni. Mai toate acestea au fost înlocuite cu o prezență masivă & agresivă pe internet (la care nu toți românii au acces sau nu-l agreează). Până chiar și sondajele de opinie au dispărut, după ce, în februarie-martie-aprilie, fusese suprasaturație de așa ceva (dar și confuzie, dat fiind diferențele mari, uneori uriașe, între datele prezentate). Ultimele două instrumente de măsurare a preferințelor arătau PSD între 28,4 și 35 %, PNL între 21 și 26,7 %, Dreapta Unită între 10,8 și 13 %, AUR între 13 și 14,4 %, UDMR între 5 și 5,3 la sută. Dacă votul va corespunde intențiilor declarate, acestea sunt partidele favorite în formarea noului legislativ, la alegerile parlamentare din decembrie. Având în vedere „adormirea” de care aminteam, se pare că toate formațiunile sunt mulțumite de perspective și niciuna nu depune eforturi pentru a obține mai mult. Numai că, asta e, la obiective minime – realizări minime. Alegerile locale sunt cea mai bună ocazie de a maximiza șansele la celelalte tipuri de scrutin, președinții de consilii județene, primarii și consilierii fiind cei mai eficienți agenți electorali. Cu atât mai mult în cazul câștigătorilor care nu sunt acum în ipostaza de aleși și care, în urma comasării alegerilor, vor trebui să „stea pe tușă” aproape 4 luni și jumătate, timp în care, decât să șomeze, mai bine să se implice în campanii.

Dincolo de aceste considerații, este o percepție tristă, ce dă un gust amar (care va conta și el în ziua votului): pare că politicienii au încheiat un soi de pact și nu se mai străduiesc nici măcar să mimeze lupta politică. E un semn de lipsă de respect față de alegători, dar și motiv de îngrijorare pentru responsabilitatea pe care o vor avea viitorii aleși față de destinele alegătorilor. Mai sunt două săptămâni, poate vor asista la o „trezire” a politicienilor.