Profesorii pot participa la elaborarea subiectelor pentru cele mai importante examene şcolare
Dimensiune font:
Profesorii care doresc să participe, în acest an şcolar, la elaborarea subiectelor pentru evaluările naţionale, bacalaureat, titularizare şi definitivat se pot înscrie în grupurile de lucru până la data de 29 septembrie.
Selecţia cadrelor didactice pentru completarea grupurilor de lucru pe discipline se va face pe baza competenţei şi a experienţei dovedite. Candidaţii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fi desfăşurat în ultimii trei ani şcolari activităţii de predare, învăţare şi evaluare în învăţământul preuniversitar sau universitar, să fie absolvenţi de cursuri sau programe de formare recunoscute prin credite profesionale transferabile, să aibă experienţă în activitatea de proiectare a itemilor, evaluarea proiectelor de manuale şcolare, dar şi în elaborarea de programe şcolare, să deţină un titlu ştiinţific de doctor sau să fii absolvit un masterat sau un curs post-universitar în domeniul disciplinei sau în domenii conexe, ori să aibă gradul didactic unu. Cadrele didactice selectate vor participa la activităţi de proiectare a itemilor, testelor, variantelor de subiecte, biletelor de examen şi a caietelor cadrului didactic, precum şi a baremelor de evaluare şi de notare. În perioada 30 septembrie – 4 octombrie se va face selecţia candidaţilor, iar pe 7 şi 8 octombrie vor fi anunţate rezultatele selecţiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau