Și animalele au nevoie de eroi, cursuri de salvarea animalelor din medii ostile, dedicate pompierilor
Dimensiune font:
În perioada 17 – 21 iunie 2024, Facultatea de Medicină Veterinară a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) a organizat un curs de salvarea a animalelor din medii ostile, dedicat pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
La „Stagiul de perfecționare pentru salvarea animalelor din medii ostile” au participat 12 pompieri de la ISU Iași, Maramureș și Suceava. Programul pentru întreaga săptămână a început cu instruirea de salvare a carnivorelor de companie din medii ostile, curs susținut de asist univ. Paula Maria Pașca și șef lucr. dr. Luminița-Iuliana Ailincăi la Centru de pregătire ISU Iași. Miercuri, pe 19 iunie, cursanții au vizitat Facultatea de Medicină Veterinară respectiv, Muzeul de Anatomie, Spitalul de Urgență, Baza Hipică, Clinica de Chirurgie unde au primit explicații asupra comportamentului cailor, aplicații privind abordarea și contenția cabalinelor, informații oferite de către asist. univ. dr. Iulian Mihăilă. Joi, 20 iunie, a avut loc vizita la Ferma Didactică Rediu, unde conf. univ. dr. Mircea Lazăr și drd. Dragoș Cricleviț au instruit cursanții asupra metodelor de abordare, contenție și salvare a bovinelor și ovinelor aflate în situații critice. Vineri, 21.06. a avut loc încheierea stagiului cu înmânarea de adeverințe.
Cei 12 cursanți din Maramureș, Suceava și Iași au participat pentru prima dată la un astfel de curs organizat în colaborare cu Facultatea de Medicină veterinară, urmând ca în viitorul apropiat, în lunile august și noiembrie să fie implicați în alte stagii de perfecționare care au în prim-plan salvarea animalelor din medii ostile, cursuri ce ajută inclusiv la stabilirea logisticii necesare salvării animalelor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau