Biserica blestemată din Bărăgan, magnet pentru vânătorii de fantome. Masacrul din timpul războiului ce a făcut-o celebră
Dimensiune font:
Un lăcaş de cult din inima Bărăganului, construit în urmă cu mai bine de 170 de ani, a devenit faimos. Legendele care s-au ţesut în jurul bisericii vorbesc despre un masacru petrecut aici în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.
De teama unui blestem aruncat atunci de mai mulţi soldaţi nemţi care au fost ucişi de inamicii ruşi, oamenii din sat au ocolit biserica. Se spune că militarii au fost omorâţi chiar în biserică, în faţa sătenilor. Povestea înfricoşătoare i-a ţinut departe pe oamenii credincioşi, iar astăzi doar temerarii se încumetă să-i calce pragul. Vânătorii de fantome sunt cei care vin şi vizitează ruinele bisericii.
Reabilitarea clădirii a fost pusă pe seama lipsei fondurilor, dar şi a pânzei freatice şi a nivelului tot mai ridicat al râului Ialomiţa, care creează probleme când se umflă, apa ajungând până la temelia bisericii. Tot din cauza acestor probleme, sătenii au strămutat satul pe deal, părăsind vechea vatră, dar şi biserica, moment în care a început degradarea construcţiei. Astăzi, din cea mai frumoasă biserică a Bărăganului, a rămas doar o umbra ce îşi aşteaptă sfârşitul Din această cauză, şi satul a fost strămutat, iar oamenii locului şi-au construit un alt loc de închinare şi rugăciune.
Conform Direcţiei Judeţene de Cultură Ialomiţa, biserica „Cuvioasa Paraschiva, din satul Ivăneşti, comuna Ciulniţa, datează din anul 1848 satul Ivăneşti este atestat documentar din anul 1594, iar între 1926 şi 1950 a fost comună.
Biserica este aşezată pe malul drept al râului Ialomiţa, pe locul vechiului sat, care a fost mutat din cauza terenului şi a distanţei foarte apropiate de albia râului. Legendele locului spun că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial un grup de soldaţi nemţi fugind de inamicii ruşi s-au ascuns în biserica „ Cuvioasa Paraschiva.” Aceştia s-au rugat să scape cu viaţă însă rugăciunile nu au fost auzite. Ei au fost masacraţi de inamicii ruşi pe malul râului, de faţă fiind prezenţi toţi locuitorii satului. Tot din poveştile localnicilor aflăm că sufletele soldaţilor nemţi mai bântuie încă biserica. În prezent biserica se află în precolaps.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau