Calendar Ortodox, 6 mai. Sfântul și Dreptul Iov, mult răbdătorul, care a biruit ispitele diavolului
Dimensiune font:
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește, astăzi, pe Sfântul și Dreptul Iov Iov, care a trăit în Avsitida, teritoriu între Arabia și Idumeea. Tatăl său se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui Iov este una istorică, nu este o legendă sau un mit. Despre existenta istorică a lui Iov ne certifică Iezechiel, care îl amintește pe Iov drept unul dintre cei mai mari drepți ai Vechiului Testament.
Sfântul și Dreptul Iov a fost un bărbat cinstit, drept și temător de Dumnezeu, și foarte bogat. Pe acesta l-a ispitit diavolul, pentru că îl declarase Domnul drept şi fără prihană şi întrecând pe toţi cei de pe pământ. Şi despuindu-l diavolul de toată averea lui şi chinuindu-l cu îngrozitoare şi nemângâiate răni, a fugit diavolul de la dânsul ruşinat, pentru că dreptul s-a arătat neînduplecat şi neîntors la pornirile pe care i le însufla diavolul.
Sfântul și Dreptul Iov era originar din orașul Idumeea, la sud de Israel, spre Peninsula Arabică. Era din neamul lui Isav, nepotul lui Avraam. Tatăl său se numea Zaret, iar mama Vosora. A trăit cu aproximativ 1925 de ani înainte de Domnul nostru Iisus Hristos.
El a fost unealta de biruință asupra diavolului. Dumnezeu i-a îngăduit diavolului să-l supună pe Iov la felurite ispite. A fost prădat de hoți de toate averile sale, precum și de slujitori, iar copiii săi au murit sub dărâmăturile casei distruse de furtună.
Iov și-a sfâșiat haina și și-a tuns părul în semn de doliu
Satana aștepta ca Iov să cârtească împotriva lui Dumnezeu, dar s-a înșelat pentru că Iov a căzut la pământ pentru a se închina lui Dumnezeu. Sfântul a binecuvântat pe Dumnezeu și în cele mai grele încercări în care ajunsese. Credința lui nu era fățarnică. Diavolul a adus asupra sa și lepră, încât el a trebuit să plece din mijloc oamenilor și să trăiască în afara orașului.
Dreptul Iov a suferit totul cu răbdare îngerească, fără să deznădăjduiască, biruind astfel ispitele diavolului. Dumnezeu pentru răbdarea și iubirea alesului Său, i-a întors îndoit tot ce avusese înainte (Iov 42, 10). Astfel, Iov a mai trăit încă 140 de ani, văzându-și urmașii până la al patrulea neam, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate (Iov 42, 16-17).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau