„Avocați în Agora. Repere în istoria Baroului Iași”
Dimensiune font:
Sala „B.P. Hașdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași va găzdui joi, 23 septembrie, începând cu orele 15.00, Conferința „Avocați în Agora. Repere în istoria Baroului Iași”, ediția a II-a, organizată de Asociația „Vespasian V. Pella” în parteneriat cu Baroul Iași și Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași.
În cei peste 150 de ani de existență, Baroul Iași a cunoscut un continuu proces de modernizare și, în tandem cu întreaga societate românească, și-a adaptat structurile instituționale atât la imperativele politico-juridice naționale cât și la standardele civilizației europene. Pe lângă meritul de a se fi impus în lumea juridică nu doar ca simpli hermeneuți ai legii, ci ca părți active în procesul legislativ, avocații ca oameni ai cetății, au constituit elita intelectualității și modele demne de urmat.
„Demersul nostru de a cunoaște o parte din istoria Baroului și de a evoca marile personalități afirmate de-a lungul timpului este un exercițiu necesar atât pentru cei din interiorul profesiei, pentru viitorii juriști dar și pentru orașul nostru. Vom vorbi, așadar, despre oameni care au fost dar și despre condiția avocatului în Mileniul III”, a spus prof. univ. dr. Aurora Ciucă, membru în Baroul Iași și președinte al asociației.
Intrarea este liberă în limita locurilor diponibile. Detalii la asociatiav.v.pella@gmail.ro.
Maura ANGHEL
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau