„Cea mai înaltă expresie a eleganței interioare a unei femei este creativitatea”

 * dialog cu poeta Aurora Ciucă, avocat în Baroul Iași, membră a Uniunii Scriitorilor din România, profesor de Drept la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

- Când priviți în urmă, care sunt momentele în care v-ați simțit cea mai autentică expresie a artei de a fi femeie?

- Cred că de fiecare dată când am reușit să aduc bucurie, iubire și armonie în sufletele celor dragi sau, pe plan profesional, când am dezamorsat o situație tensionată cu un zâmbet sau când am găsit cuvântul potrivit pentru a convinge.

- Credeți că feminitatea se învață, se moștenește sau se descoperă pe măsură ce înaintăm prin viață?

- Întrebarea îmi amintește de Simone de Beauvoir și de faimoasa ei butadă „Nu ne naștem, ci devenim femei”. Sigur, suntem departe de acea epocă în care era nevoie de o voce curajoasă care denunța tarele unei societăți patriarhale pledând pentru schimbarea statutului femeii, dar esența afirmației rămâne aceeași. Feminitatea este un ansamblu de trăsături de comportament, de emoții, de valori,  competențe și aptitudini tipic feminine. La acestea se adaugă și aspectul fizic, stilul vestimentar, trăsăturile de personalitate (empatie, sensibilitate, grijă, creativitate) dar și maternitatea ca dar unic al Naturii. Construcția noastră culturală răspunde unor cerințe sociale astfel încât portretul nostru biologic poate fi augmentat, prin educație, de-a lungul vieții. Eleganța, bunul simț, discreția, adecvarea trebuie exersate. Chiar și mersul pe tocuri se învață, nu-i așa?

- Cum reușiți să îmbinați rigoarea Dreptului cu fluiditatea artei și cu acea finețe a feminității care nu poate fi codificată în nicio lege?

- Cât se poate de firesc. Ca profesionist al dreptului am intrat într-o lume în care am fost atentă la comportamentul și la atitudinea celor din jur și, mai ales, la magia cuvintelor.  Limbajul specific al dreptului („legaleza”, cum i se spune în culisele pretoriului) și arta se întâlnesc în Cuvânt. Iar rigoarea dreptului deși trebuie respectată, poate fi „îmblânzită” prin metafore. Feminitatea care, așa cum spuneți, nu poate fi codificată, ține de esența naturii noastre dar diferă de la femeie la femeie în funcție de personalitate, de cultură, de mediul social. Fără îndoială, domeniul juridic poartă amprenta durității și un mic risc al alterării feminității există. Dar, având în vedere că  vremurile s-au schimbat și că lumea juridică s-a „feminizat”, cred că mai este destul loc pentru un zâmbet și pentru elegantia juris.

- Fiecare femeie își are propriul fel de a lăsa o urmă asupra lumii. Dacă ar fi să o faceți doar prin artă, ce formă ați alege – un roman, o pictură, o simfonie?

- Am ales Poezia și ador „retragerea” ritualică în…Parnas pentru a vedea lumea cu ochii minții. Și, ca o completare la  întrebarea precedentă, pot să vă spun că și dreptul (sau unele concepte și instituții juridice) poate fi o temă poetică. 

- În ce mod credeți că eleganța interioară a unei femei poate deveni o forță transformatoare într-o lume care pare să își piardă delicatețea?

- Cred că cea cea mai înaltă expresie a eleganței interioare a unei femei este creativitatea. Lumea a fost de multe ori pe punctul de a-și pierde delicatețea și omenirea a traversat epoci sângeroase și brutale dar femeile, chiar și atunci când erau „invizibile” pe plan social, au reușit să  aducă armonie și  culoare, să inspire prin cuvânt și prin faptă. Astăzi, o femeie educată, cultă, rafinată care se afirmă pe tărâmul creativității, în orice domeniu, cred că nu poate trece neobservată.

- Ce loc are frumusețea în misiunea unei femei? Este doar un dar, o responsabilitate sau un limbaj al sensibilității?

- Bună întrebare ! Frumusețea a fost și a rămas o temă constantă de dezbatere. De la frumusețea formelor trupului la frumusețea ideală care înseamnă armonizarea corpului cu sufletul (acea kalokagathia din versurile lui Sappho și sculpturile lui Praxiteles), la frumusețea platoniciană (ca armonie și proporție), de la frumusețea  romantică la cea agresivă, conceptul a fost revizitat. Frumusețea este (și) creația celui ce admiră, nu doar a admiratei. Ca să răspund întrebării, cred că frumusețea este și un, dar și o responsabilitate și un limbaj al sensibilității. Istoria ne spune povești despre femei foarte frumoase care au „înmulțit” acest dar printr-o excepțională dezvoltare intelectuală. Dar și invers, femei foarte instruite, sensibile  și vizionare, mai puțin înzestrate fizic, au oferit lumii o frumusețe spirituală care le-a plasat în panteonul umanității.

- Arta ne face mai fragili sau mai puternici? Și ce înseamnă, pentru o femeie, să fie în același timp puternică și diafană? Cum își construiește cariera în lumea dură a bărbaților ?

 - Cred că un răspuns tranșant e greu de formulat. În general, artiștii aduc în fața lumii o parte din sufletul lor și modul în care sensibilitatea le este apreciată de ceilalți îi poate fragiliza sau ranforsa. Femeile au nevoie de și mai multă forță pentru a se expune. Și nu neapărat pentru a fi validate într-o lume a bărbaților, pentru că mi se pare la fel de dificilă intrarea într-o ”adunare” a femeilor (cum ar spune Aristofan). Așa încât, forța fragilității și fragilitatea forței sunt pe același balansoar.

- Care a fost cea mai prețioasă lecție pe care v-au oferit-o femeile din generațiile trecute? Și ce lecție ați vrea să lăsați, la rândul dumneavoastră, celor care vor veni?

- Dacă mă gândesc la femeile din familia mea îmi amintesc lecția corectitudinii și a onestității. Lărgind tabloul, femeile încoronate sau nu, creatoare sau nu din generațiile trecute m-au uimit prin perseverența și determinarea cu care au vrut să schimbe lumea schimbându-se ele însele. Femeile care citeau și scriau erau periculoase, femeile care îndrăzneau să iasă din cadența timpului lor erau pedepsite. Și totuși, femeile  au trecut barierele prejudecăților și și-au pus amprenta asupra lumii lor și a noastre.

- Cum arăta lumea în care a trăit mama dumneavoastră? Ce valori din acea lume vi se par astăzi de neînlocuit și ce credeți că s-a pierdut iremediabil?

- Cunosc lumea aceea din poveștile de acasă, din literatură și din istorie. Mi se pare că s-a pierdut puțin din cumsecădenia și cumințenia  aceea a oamenilor care-ți dădeau încredere. S-a pierdut  expresia „pe cuvânt de onoare” pe care o foloseam și eu, ca argument suprem al bunei mele credințe. S-au păstrat însă tradițiile, ritualica întoarcere la rădăcinile identitare și bucuria de a trăi.

- Cum vedeți dumneavoastră lumea fiicei și a nepoatei dumneavoastră? Credeți că frumusețea, eleganța, sensibilitatea mai au același rost ca altădată?

- Paradoxal, deși sunt lumi diferite, între ele există puncte de confluență. Generațiile lor (Millennials și Z) dincolo de statisticile care le diferențiază în funcție de atașamentul față de telefoane, rețele sociale sau de alte preferințe, au păstrat doza necesară de idealism și de ambiție și sunt foarte receptive la implicarea în cauze sociale (aici ne asemănăm foarte bine). În ce privește frumusețea, eleganța și sensibilitatea, da, cred că au același rost, să facă lumea mai bună, să transmită mesajul de „suroritate” și de solidaritate feminină.

- Există vreun gest, vreun obiect sau vreo tradiție pe care încercați să o păstrați vie pentru generațiile ce vin, chiar dacă lumea se schimbă cu o viteză amețitoare?

- Desigur, acestea sunt ancorele noastre identitare în această lume în schimbare. Păstrăm gestul pios față de înaintași, tradițiile românești și toate obiectele „totem” care ne reînvață continuitatea.

- Alături de studentele dumneavoastră, în sălile de curs, simțiți că există un fir de continuitate între generații sau că fiecare epocă își scrie propria poveste, fără legături cu trecutul?

- Fără îndoială, firul invizibil care unește generațiile este perceptibil și în amfiteatre. El ne ajută să țesem în continuare povestea lumii noastre, privind cu reverență spre trecut și cu încredere spre viitor. În plus, e datoria noastră, a profesorilor (profesoarelor) de azi să construim  punți solide între (ano)timpurile academice și să predăm lecția perenității.

- Ce vă fascinează cel mai mult la tânăra generație de femei și ce vă neliniștește cel mai tare?

- Mă fascinează dezinvoltura cu care privesc viața și-și visează viitorul. Au avut norocul să se nască în libertate, în familii protectoare și aceste amprente sociale și private sunt vizibile în tot ceea ce fac. Ce mă neliniștește (dar nu foarte tare) este această tendință de uniformizare vestimentară și /sau de look. E adevărat, trăim într-o eră a imaginii în care ignoararea mesajelor despre frumusețe (augmentată) și despre stil (comun) este un exercițiu individual dificil. Cred însă că feminitatea trebuie trăită ca o experiență personală, păstrând legătura cu corpul (ca prelungire a minții, cum spunea I. Culianu). Normele estetice și vestimentare sunt importante dar nu într-atât încât să conducă spre abolirea diferențelor.

- Într-o lume în care zgomotul pare să acopere frumusețea subtilă a gesturilor feminine, cum poate o femeie să rămână un simbol al armoniei?

- Cred că frumusețea vine din calm, din stabilitate. Femeia este, prin excelență, emoție, empatie la care trebuie adăugată o dimensiune etică, de onestitate și bunătate. Emanciparea și independența femeii nu trebuie să ducă la exacerbarea acelui coté masculin existent în fiecare dar nici la afirmarea agresivă a naturii feminine (când totul e prea mult, prea evident, prea ostentativ). Ambele pot ucide feminitatea. Ca atare, pledez pentru firesc, pentru zâmbet, pentru bunătate.

 - Dacă ar fi să scrieți un singur rând despre ceea ce înseamnă să fiți femeie, un rând care să rămână pentru eternitate, ce ați scrie?

- Ha, ha! Ca să nu sune ca un epitaf,  o să vă rog să-mi mai dați câțiva ani de gândire pentru a răspunde...

- Scriitoarele tinere par să trăiască între două lumi – una care încă mai cere rafinament și profunzime, alta care le grăbește să fie directe, uneori brutale. Cum vedeți această schimbare de ton în literatură?

- Cred că este fie o alegere deliberată (pentru a frapa), fie o manifestare firească a personalității. Până la urmă, adagiul antic Pro captu lectoris habent sua fata libelli rămâne extrem de actual. Cărțile au destinul lor, trasat de cititori. La fel și scriitoarele care-și caută stilul sau, cine știe, inventează stiluri…

- Există lucruri care, deși par disonante, simțiți că își au rostul lor în această construcție fragilă a existenței? Ce elemente ale lumii de azi vi se par cel mai greu de așezat într-un tablou coerent?

- Agresivitățile de toate felurile și ura sunt culorile cele mai întunecate ale tabloului lumii.

 - Se spune că fiecare generație își rescrie definiția feminității. Ce ați adăuga și ce ați păstra neschimbat în această continuă redefinire?

- Contextul istoric și moravurile schimbătoare.

- Dacă ați putea scrie o scrisoare pentru o femeie din viitor, care încă nu s-a născut, ce sfat i-ați lăsa despre felul în care frumusețea, puterea și sensibilitatea pot coexista în aceeași ființă ?

- Dragă femeie din viitor, fii autentică!

A consemnat Maura ANGHEL

 

 

Aurora Ciucă este un nume sonor în domeniul dreptului internațional și al drepturilor omului din România. Avocat în Baroul Iași, este profesor universitar doctor la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde predă discipline precum Drept internațional public și Protecția internațională a drepturilor omului.

De-a lungul carierei sale, Aurora Ciucă a deținut numeroase poziții academice și administrative, inclusiv cea de decan al Facultății de Drept la Universitatea „Mihail Kogălniceanu” din Iași. De asemenea, a fost profesor invitat la instituții prestigioase, cum ar fi Universitatea Panthéon-Assas (Paris II) din Franța și Universitatea din Parma (Italia). Activitatea sa de cercetare se concentrează pe dreptul internațional, drepturile omului și bioetică, având numeroase publicații în aceste domenii. Printre lucrările sale se numără „Drept internațional public” și „Mozaic de drept internațional și drepturile omului”. Este și coordonator de doctorat la Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu" din București. 

În plus față de activitatea academică, Aurora Ciucă este o poetă sensibilă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, și fondator al Asociației „Vespasian V. Pella” din Iași, demonstrând un angajament profund față de promovarea culturii și a valorilor juridice în societatea românească.