Aeroportul care şi-a bătut toate recordurile. În curând devine a doua cea mai mare aerogară a României
Dimensiune font:
Anul 2023 a fost unul al recordurilor pentru Aeroportul Internaţional Iaşi. Astfel, pe lângă investiţiile majore care au fost implementate, a fost înregistrat cel mai mare trafic din istorie.
Potrivit datelor oficiale, Aeroportul Iaşi a reuşit să îşi consolideze a doua poziţie pe podiumul aeroporturilor regionale din România, în ceea ce priveşte valorile de trafic înregistrate în anul 2023.
Astfel, numărul pasagerilor care au călătorit anul trecut pe Aeroportul Iași a fost de peste 2.300.000, traficul fiind în creștere cu 52% față de anul 2022.
Totodată, pe Aeroportul Iași au fost înregistrate, anul trecut, 15.435 de decolări și aterizări, numărul mișcărilor fiind mai mare cu 22% față de cel înregistrat în 2022 și de 24 de procente față de cel din 2019.
Cea mai aglomerată perioadă din an
Cea mai aglomerată perioadă a anului trecut a fost în luna iulie, Aeroportul Iași înregistrând peste 250.000 de pasageri, cu 40% mai mulți decât numărul călătorilor din aceeași perioadă anului precedent.
În anul 2023, pragul de un milion de pasageri la Iași a fost atins în iunie, cu două luni mai devreme față de anul precedent.
Numărul celor care au beneficiat de serviciile Aeroportului Iași, în primele opt luni ale anului trecut, a fost de 1.5 milioane de pasageri, depășind numărul celor care au tranzitat aeroportul în tot anul 2022.
La începutul lui noiembrie 2023, Aeroportul Iași a marcat o premieră absolută, reușind să treacă de pragul de două milioane de pasageri într-un an calendaristic. În luna decembrie 2023 au călătorit cu avionul aproximativ 197.000 de pasageri, mai mulți cu 61% față de aceeași perioadă anului 2022, valorile de trafic din ultima lună a anului trecut fiind chiar mai mari și decât cele înregistrate în cea mai aglomerată lună a anului precedent, în avans cu 9 procente.
Toate aşteptările au fost depăşite
Aeroportul Internațional Henri Coandă București-Otopeni conduce clasamentul românesc la număr de pasageri, fiind urmat de Cluj și Timișoara. Iașiul se clasează pe locul 4, înaintea Sibiului.
Conform informaţiilor oferite de conducerea Aeroportului Iaşi, aşteptările pentru 2023 au fost cu mult depăşite. Totodată, deschiderea terminalului T4 de la Iași oferă noi perspective interesante pentru anul 2024.
,,Au fost depășite toate prognozele inițiale ce indicau că vom ajunge la peste 2 milioane de pasageri abia peste 15 ani, dar s-a dovedit că perspectivele de trafic sunt foarte mari, iar în anii următori ne așteptăm la o dublare a numărului de pasageri pe Aeroportul Iași. 2023 a fost cel mai dificil an pentru noi, având în vedere lucrările complexe la noul terminal, care s-au desfășurat sub cel mai ridicat trafic din istoria IASI Airport. Am reușit să procesăm un număr dublu de pasageri, comparativ cu anul 2022, infrastructura fiind, după cum se știe, mult depășită“, a spus Romeo Vatră, directorul general al Aeroportului Iași.
Vatră speră însă că în 2024, odată cu deschiderea din luna martie a noului terminal, al doilea cel mai mare din România, Aeroportul Iași va putea asigura cele mai bune condiții de procesare.
„Capacitatea minimă de procesare a terminului T4 este de 3,5 milioane de pasageri pe an, acesta putând susține chiar și un trafic anual de 7 milioane de călători. Mulțumim tuturor celor care au ales Aeroportul Iași în anul 2023, îi așteptăm peste câteva luni să treacă pragul noului terminal, care promite experiențe de călătorie mult îmbunătățite și o gamă variată de servicii”, a transmis Romeo Vatră.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau