Ajutor ieşean pentru Chişinău
Dimensiune font:
La inițiativa primarului Mihai Chirica, Consiliul Local al Municipiului Iași a votat în ședința din 31 martie 2020 o hotărâre care, printre altele, stabilește alocarea sumei de 200.000 lei pentru sprijinirea Primăriei Municipiului Chișinău în prevenirea și limitarea efectelor pandemiei COVID-19.
Astfel, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 105 din data menționată, între Primăria Municipiului Iași și Primăria Municipiului Chișinău a fost încheiat un acord pe care primarul Mihai Chirica l-a semnat la începutul acestei săptămâni, alături de omologul din capitala Republicii Moldova, Ion Ceban.
Acordul se bazează pe caracterul special al relațiilor dintre România și Republica Moldova, conferit de comunitatea de limbă, istorie, tradiție și cultură, precum și pe dorința consolidării relațiilor de prietenie și cooperare dintre cele două administrații locale. În context, reamintim că municipiile Iași și Chișinău sunt înfrățite, protocolul fiind semnat în orașul nostru pe 24 ianuarie 2008.
Atât Hotărârea Consiliului Local, cât și acordul menționate prevăd faptul că suma de 200.000 de lei va fi utilizată exclusiv pentru achiziționarea de materiale și echipamente sanitare de strictă necesitate sau pentru susținerea unor măsuri sociale pentru persoanele direct afectate sau vulnerabile în contextul crizei generate de pandemia COVID-19.
Hotărârea Consiliului Local nr. 105 prevede numeroase alte măsuri de susținere a activității instituțiilor și societăților comerciale municipale, de sprijin al mediului economic local și de finanțare a unor acțiuni de protecție a persoanelor vulnerabile din Municipiul Iași. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau