Alegerile au trecut, promisiunile continuă - Ieșenii ar putea circula pe Autostrada A8 până la sfârșitul anului 2027!
Dimensiune font:
* în cazul în care termenele din Legea Autostrăzii Unirii A8 ar fi respectate, ieșenii ar putea circula pe tronsonul Moțca – Lețcani – Ungheni cel mai devreme la sfârșitul anului 2027 și cel mai târziu la începutul anului 2028
Licitația pentru proiectarea și execuția tronsonului Moțca – Lețcani – Ungheni, în lungime de 93,27 km, cea mai întârziată secțiune din Autostrada A8 (Autostrada Unirii), ar trebui să fie finalizată până cel mai târziu la sfârșitul acestui an, pentru a se respecta termenele stipulate în lege, consideră reprezentanții Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR).
Potrivit lui Cătălin Urtoi, membru în Consiliul de Administrație al CNIR, în cazul în care termenele din Legea Autostrăzii Unirii A8 ar fi respectate, ieșenii ar putea circula pe tronsonul Moțca – Lețcani – Ungheni cel mai devreme la sfârșitul anului 2027 și cel mai târziu la începutul anului 2028. „În urma deciziei ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, prin Ordinul de Ministru nr. 872/27.03.2024, o parte din Autostrada A8 (Autostrada Unirii) va trece pentru execuție la noua Companie Națională de Investiții Rutiere (CNIR), iar o parte va rămâne pentru finalizare la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR)”, afirmă Cătălin Urtoi.
Astfel, până în luna decembrie 2026, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să finalizeze capetele de pe tronsonul Târgu Mureș - Târgu Neamț, respectiv lotul Târgu Mureș - Miercurea Nirajului, în lungime de 24,4 km, aflat în prezent în etapa de proiectare + execuție, și lotul Leghin (Vânători - Neamț) - Moţca (29,91 km) aflat, de asemenea, în etapa de proiectare + execuție.
„Licitația în noua variantă este obligatoriu să se întâmple până la sfârșitul acestui an”
CNAIR va trebui să închidă și licitațiile de proiectare + execuție pentru două din cele șase loturi montane ale autostrăzii, este vorba despre Leghin – Pipirig, în lungime de 19,3 km, și Sărățeni - Miercurea Nirajului (23,4 km), precum și întocmirea caietelor de sarcini și predarea către CNIR a celorlalte 4 loturi montane, din totalul de 6 ale Autostrăzii A8, respectiv Pipirig - Grințieș (34,1 km), Grințieș - Ditrău (37,9 km), Ditrău - Joseni (14,4 km) și Joseni - Sărățeni (32,4 km). „CNAIR va trebui să închidă și contractul cu Consitrans (firma care realizează proiectarea – n.r.) pentru tronsonul Moțca – Leţcani – Ungheni, în lungime de 93,27 km, după predarea completă a Studiului de Fezabilitate (SF), inclusiv a Acordul de Mediu, după care CNIR va face o nouă licitație de proiectare + execuție. Aceasta consider că este cea mai avantajoasă variantă pentru a grăbi realizarea tronsonului Moțca - Lețcani - Ungheni. Licitația în noua variantă este obligatoriu să se întâmple până la sfârșitul acestui an, imediat după finalizarea Studiului de Fezabiltiate și a Hotărârii de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico - economici, fiind singura variantă care poate accelera execuția secțiunii Moțca - Leţcani cu finalizare în 2027-2028”, declară Cătălin Urtoi.
În ceea ce privește competențele noii Companii Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), aceasta urmează să preia de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) cele două loturi de pe secțiunea montană, Leghin-Pipirig (19,3 km) și respectiv Sărățeni - Miercurea Nirajului (23,4 km), urmând ca după finalizarea licitațiilor de proiectare + execuție să managerieze finalizarea acestor proiecte.
Totodată, CNIR va prelua de la CNAIR și cele patru loturi montane, Pipirig - Grințieș (34,1 km), Grințieș - Ditrău (37,9 km), Ditrău - Joseni (14,4 km) și Joseni – Sărățeni (32,4 km), va completa caietele de sarcini și va lansa licitațiile de proiectare + execuție, iar ulterior va manageria realizarea acestor loturi.
De asemenea, tronsonul Moțca – Lețcani – Ungheni (93,27 km) urmează să fie preluat de CNIR de la CNAIR, după închiderea contractului de către CNAIR cu proiectantul Consitrans, predarea completă a Studiului de Fezabilitate (SF) de către proiectant, inclusiv a Acordului de Mediu, și după „extragerea” din contract a proiectării, etapă care va face obiectul unei noi licitații de proiectare + execuție, licitație ce va fi realizată de către CNIR. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau