Botoșaniul va avea un laborator de microbiologie
Dimensiune font:
Construcția, demarată zilele trecute, va avea o valoare de 3,77 milioane de euro, bani proveniți din PNRR * proiectul a fost admis la finanțare printre primele din țară, obținând cel de al patrulea punctaj la nivel național, 74 de puncte
Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani va avea un laborator modern de microbiologie și nu va mai fi nevoit să trimită în alte județe probele recoltate. Firma botoșăneană Simion Tehnoconstruct, cea care a câștigat licitația organizată de Compania Națională de Investiții pentru realizarea proiectului Consiliului Județean de construire a laboratorului de microbiologie, a demarat lucrările. „Construirea unui laborator de microbiologie nou și modern nu este un moft, ci o necesitate pentru asigurarea unui act medical cât mai performant. Noul laborator va aduce beneficii Spitalului Județean, prin completarea pachetului de servicii medicale puse la dispoziție de către unitatea medicală, dar și celorlalte unități sanitare din județ prin prelucrarea probelor biologice”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Valoarea totală a proiectului este de 3,77 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Județean Botoșani este de 345 de mii de lei, adică de 9% din total proiect. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 8 luni.
Realizarea obiectivului presupune construirea clădirii laboratorului pentru biologie moleculară cu o suprafață de 232,19 metri pătrați și dotarea acestuia.
Complementar, printr-un proiect finanțat prin PNRR se va achiziționa aparatură de laborator de ultimă generație, care să permită identificarea microorganismelor și determinarea sensibilității la antibiotice, într-un timp mai scurt și cu o acuratețe mai ridicată. Proiectul conturat de echipa comună a Consiliului Județean și cea a Spitalului „Mavromati” a fost admis la finanțarea printre primele din țară, obținând cel de al patrulea punctaj la nivel național, 74 de puncte. Valoarea totală a proiectului, care mai presupune și dotarea celorlalte secții cu echipamente performante pentru reducerea riscului de infecții asociate asistenței medicale, precum și achiziția de echipamente specifice pentru creșterea gradului de igienă și asigurarea controlului microbiologic al aerului în secțiile și compartimentele spitalului, are o valoare totală de 4 milioane de euro. Nicolae DRUMEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau