Cinci ani de închisoare pentru musafirul care a mulţumit gazdei cu o rangă-n cap
Dimensiune font:
în plus, acesta trebuie să plătească victimei cheltuielile de spitalizare şi consistente daune morale
Pentru Romeo Troacă, zis Alin (22 de ani), petrecerea la care a fost invitat de consăteanul său, Eugen B. (50 de ani), s-a încheiat într-un mod deloc dorit. Evenimentul a avut loc pe 20 noiembrie 2021, în casa lui Eugen, în Rediu. Au fost mai mulţi oaspeţi, băutură din belşug şi multă veselie. Asta până în jurul orei 21.00, când, fără vreun avertisment, a pus mâna pe o rangă de fier şi a început să lovească, în chip sălbatic, gazda. Cu greu a fost oprit de ceilalţi participanţi la petrecere, aceştia au izbutit să-l dezarmeze, apoi au sunat la 112. Eugen a ajuns la spital, unde a stat aproape o lună. Alin şi-a petrecut restul nopţii în arestul IPJ Iaşi, împotriva lui fiind deschis un dosar penal pentru „lovire sau alte violenţe”.
Cum gazda a fost diagnosticată cu severe traumatisme, ce au necesitat multe zile de spitalizare, procurorii au schimbat încadrarea juridică a faptei, Troacă fiind învinuit pentru „tentativă de omor” şi judecat în stare de arest preventiv, procresul derulându-se la Tribunalul Iaşi. Alaltăieri, magistraţii au pronunţat sentinţa, Alin fiind condamnat la cinci ani de închisoare. În plus, trebuie să plătească victimei cheltuielile de spitalizare, adică 23.444,57 lei, precum şi daune morale în cuantum de 5.000 euro. A rămas şi fără ranga din fier cu striaţii, în diametru de 1,5 cm şi lungime de 181,5 cm. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau