Crimă urmată de sinucidere în comuna Heleșteni din Iași. Un bărbat l-a ucis pe partenerul fostei iubite, pe fondul geloziei, apoi s-a spânzurat
Dimensiune font:
Crimă urmată de sinucidere în localitatea ieșeană Heleșteni. Din primele informații obținute de reporterii Observator, un bărbat din Vaslui l-a omorât pe partenerul fostei sale iubite, un tânăr de aproximativ 26 de ani din Ruginoasa, apoi s-a spânzurat.
Conform primelor date, crima din Heleșteni s-a produs pe fondul geloziei. Negru de supărare că fosta iubită este vizitată de un alt bărbat, agresorul a văzut negru în fața ochilor și a decis să-l ucidă cu un cuțit. Imediat după fapta înfiorătoare, bărbatul s-a sinucis. Poliția a deschis o anchetă pentru a elucida toate circumstanțele tragediei.
Crima de la Heleșteni. Ce spune Poliția din Iași
"În noaptea de 28 februarie a.c., Secția nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că fostul concubin se află în curtea sa, din comuna Heleșteni. Din cercetările efectuate a rezultat că aceasta se afla în imobil cu un bărbat, ulterior cel din urmă ieșind în stradă, unde ar fi fost lovit cu un obiect înțepător-tăietor de fostul concubin al femeii. Cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi dispuse măsuri legale", a transmis IPJ Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau