Direcţiei de Sănătate Publică au închis bazinul pentru copii din Ştrandul Piatra-Neamţ
Dimensiune font:
Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ au închis bazinul pentru copii din Ştrandul Piatra-Neamţ, din cauza apei neconforme, a anunţat, vineri, municipalitatea pietreană.
Astfel, începând de vineri, 25 august, bazinul pentru copii este închis pentru a se putea efectua operaţiunile de schimbare şi tratare a apei.
‘Decizia a fost luată după ce Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a constatat că apa este necorespunzătoare din punct de vedere bacteriologic şi, drept urmare, nu poate fi permisă îmbăierea. În aceste zile se va efectua tratarea chimică a apei, se vor curăţa filtrele şi se va face dezinfecţia, urmând ca medicii specialişti să repete analizele la începutul săptămânii viitoare’, au precizat, vineri, reprezentanţii Primăriei Piatra-Neamţ.
În perioada 25 – 27 august, bazinul mare şi cele două bazine din zona VIP vor fi deschise clienţilor.
Şi apa din aceste bazine a fost supusă analizelor, iar rezultatele au indicat că se încadrează în parametrii corespunzători pentru îmbăiere.
În urmă cu o lună, inspectorii DSP Neamţ au închis toate bazinele din incinta ştrandului, din cauza apei neconforme din punct de vedere bacteriologic.
Reprezentanţii primăriei au schimbat apa din bazine şi au efectuat dezinfecţia şi, în urma analizelor DSP, activitatea în bazine a fost din nou permisă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau