Eliza se mărită prin sentinţă judecătoarească
Dimensiune font:
* a avut nevoie de un asemenea act întrucât e minoră, la fel ca şi soţul ei * în curând va deveni mămică
Ultimele două săptămâni din viaţa ieşencei Eliza T. au fost teribil de stresante. Fata, în vârstă de 17 ani, e însărcinată în luna a patra şi vrea să păstreze copilul rezultat în urma relaţiei cu Dragoş C., un băiat de aceeaşi vârstă cu ea. Cei doi sunt decişi să-şi unească destinele, au spus asta şi părinţilor, care, la început au cam strâmbat din nas, dar apoi s-au împăcat cu ideea. Şi-au dat binecuvântarea şi, la începutul lunii, au mers cu toţii la Starea Civilă. Aici, supriză. Li s-a spus că trebuie să apeleze la instanţă, că trebuie o sentinţă judecătorească pentru a se putea oficializa căsătoria.
Îndrăgostiţii n-au stat deloc pe gânduri şi au făcut un veritabil tur de forţă. Drumuri la notariat, analize medicale, anchete sociale, expertize psihiatrice etc. Au strâns toate actele cerute şi le-au depus la Judecătoria Iaşi, iar audierile au avut loc miercurea trecută. Eliza şi Dragoş au venit însoţiţi de părinţi şi de mai mulţi prieteni care le-au făcut galerie. Mai emotiv, băiatul a fost foarte succint, în schimb fata a impresionat întreaga asistenţă. A afirmat că între ei „există o legătură puternică de ataşament, bazată pe iubire şi respect” şi că amândoi doresc să formeze „o familie armonioasă şi recunoscută din punct de vedere juridic, iar copilul ce se va naşte să poarte numele tatălui”.
Pledoaria tinerei a impresionat completul, iar verdictul a fost unul fericit. Eliza şi Dragoş s-au programat deja la Starea Civilă şi au început pregătirile de nuntă. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau